Am fost si eu acolo, in mijlocul manifestatiilor. Am stat ore intregi strigand, "demisia", "jos Guvernul" si "iesi in multime daca te tine".
Un domn la vreo 50 si ceva de ani m-a intrebat politicos de ce am iesit. De ce? Asta e intrebarea care si-o pun multi. Sunt constienta ca unele masuri trebuiau luate pentru a scoate
romania din criza (care criza) insa nimic nu se schimba. Datoriile, imprumuturile cresc si salariile sunt taiate in continuare. Pana cand?
Am iesit in strada pentru parintii mei. Doi oameni care s-au cunoscut pe treptele de la TNB acum 20 de ani la Revolutie. Doi oameni care au strigat atunci "libertate"! Libertate pentru ei, libertate pentru parintii lor, pentru copii pe care urmau sa ii aiba, pentru viitor.
Am iesit in strada pentru ca am parinti, sora, bunici, matusa si unchi. Sora mea, care se chinuie in week-end sa lucreze ca sa se intretina in facultate. Bunica mea, care dupa 40 de ani munciti in trei schimburi primeste o pensie de 5 milioane. Tata, mama, matusa, unchiul meu, bugetari. Tata e nevoit ca la 45 de ani sa-si caute un al doilea job pentru a-si tine fetele in facultate, fete care au vrut sa-si depaseasca conditia si sa faca mai mult decat sa se marite la 16 ani. Mama avand doua facultati (Dreptul si Administratia Publica) primeste un salariu mizer, cu un milion mai mult decat personalul administrativ. Matusa mea, mama singura, care a lucrat 20 si ceva de ani in Minister primeste un salariu rusinos din care plateste imprumuturile bancare facute pentru copilul ei bolnav care a suferit numeroase operatii la ochi. Unchiul meu, tatal a doua fetite minunate, una de 5 ani si alta de 9, e nevoit sa lucreze toata ziua, asa incat fetele nici nu stiu ca au tata. Nu in ultimul rand, ies pentru mine, pentru ca traiesc intr-o tara libera in care am dreptul sa-mi exprim frustrarile legate de educatie si sanatate. Sunt revoltata ca nu pot primi decat o bursa la facultate, ca trebuie sa-mi aleg daca o primesc pe cea de studii sau cea sociala. Sunt revoltata ca atunci cand am facut peritonita, ai mei au fost nevoiti sa-mi cumpere inclusiv perfuzia si leucoplastul, iar asistenta venea sa-mi faca un calmant, atunci cand eram in dureri agonizante doar daca tata ii strecura 20 de lei.
Ies pentru sangele varsat in '89. Ies pentru Timisoara. Ies pentru libertate!
Stiu sigur, sunt convinsa ca nu va veni altul mai bun, insa suntem datori sa incercam, sa ne revoltam, impotriva acestui maestru papusar. Refuz sa mai fiu marioneta unui dictator!
