Top 10 cupluri seriale

După cum știți, subsemnata este mare amatoare de seriale. Devorez serie după serie, mă las purtată în universul serialului, urmăresc cu atenție personajele preferate, scot citate care îmi plac și nu pierd știrile importante legate de serie sau cast. A, și mă feresc de spoilere. Strică tot farmecul. Am fost spoilărită o singură dată, fiind vorba de finalul serialului Breaking Bad. M-am enervat teribil!

Structurez de ceva timp un top al serialelor preferate, însă nu sunt singură dacă fac alegerile corecte. Plus că încă mai am ceva seriale pe care îmi doresc să le vizionez și nu am avut ocazia.

Până atunci, m-am gândit să fac un top 10 al cuplurilor preferate din seriale. Asta e un pic mai ușor.
Să vedem...

1. Seth Cohen și Summer Roberts- The OC


Povestea celor doi este una care dă speranță oricărui tocilar ciudat din toată lumea. Seth este un încurcă-lume care ajunge să fie iubit de una din cele mai populare fete din oraș. Chimia dintre actori e incredibilă. Am văzut serialul acum mulți ani, însă țin minte și acum cât de mult îmi plăcea să îi văd pe cei doi împreună.

2. Michael Scofield și Sara Tancredi- Prison Break



Trebuie să recunosc că cel mai mult mi-a plăcut relația dintre cei doi atunci când Michael era încă închis. Iubirea celor doi crește frumos însă, pe parcursul seriei. Sunt potriviți unul pentru celălalt și în ciuda celor întâmplate, ei ajung să fie împreună. Păcat totuși de finalul serialului. Fără spoilere!

3. Lucas Scott și Peyton Sawyer - One Tree Hill


Lucas: "I was now, I would always be in love with Peyton Sawyer."
Oooo, ce dragoste minunată! Ce cuplu! Ce cuvinte frumoase își spuneau! Ce declarații de dragoste, ce gesturi! Mi-a plăcut modul în care a fost creionată dragostea lor și faptul că părea la un moment dat că nu vor sfârși împreună. El a cerut-o de soție, ea a refuzat și a plecat din oraș. El s-a îndrăgostit de altcineva cu care urma să se căsătorească, ea și-a dat seama că sunt făcuți unul pentru celălalt și l-a pus să aleagă. În final s-au căsătorit. Mi-a rămas întipărit un moment între cei doi, respectiv momentul în care ea a scris pe terenul Rivercourt versurile melodiei preferate ale lui Luke - Love Song, The Cure.

4. Emma Swan și Hook- Once upon a time


Recunosc că acest cuplu este ultima plăcere vinovată a mea. Ultimii intrați în acest top, Emma Swan și Captain Hook fac un cuplu memorabil. Hook e hot și sexy și e înnebunit după Salvatoare. Se potrivesc perfect, iar dacă scenariștii vor decide că locul Emmei este lângă Neal, mă las de serial. Go go go Captain! Ahoy!


5. Sookie Stackhouse și Eric Nortmann - True Blood



Sookie (citiți cu vocea sexy a lui Eric). Sookie e poate singurul personaj feminin din acest top de care nu îmi place, și asta e și din cauza actriței care nu joacă bine. Sookie ca personaj este mult mai bine creionat în cărți decât în serial. Dincolo de acest aspect, iubesc acest cuplu. Eric, vampirul seducător  care poate avea orice ființă își dorește, se îndrăgostește de o chelneriță împiedicată. Cel mai bun sezon din punctul de vedere al relației celor doi, a fost cel în care Eric își pierde memoria și locuiește cu Sookie.

6. Ross Geller și Rachel Green- Friends


Recunoasc că serialul Friends a fost singurul serial din acest top pe care l-am urmărit doar la TV (de nenumărate ori). Ross și Rachel este unul dintre cele mai iubite cupluri on screen. Dacă dați un search pe Google după astfel de topuri, veți găsi întotdeauna și acest cuplu. Dragostea lor ciudată și întâmplările funny (îmi trece prin minte momentul în care în ziua nunții, Ross i-a rostit numele lui Rachel, în loc de cel al viitoarei soții), reprezintă esența acestui cuplu.

7. Owen Hunt și Christina Yang - Grey Anatomy


Christina Yang este personajul meu preferat din serial. Puternică, ambițioasă, încăpățântă și arogantă, Christina luptă întotdeauna pentru ce își dorește. Internetul este împărțit, multă lume fiind de părere că personajul Christinei se potrivește mai bine cu personajul Burke (medicul din primele sezoane care a părăsit-o la altar), eu cred că cel mai potrivit pentru ea este Owen. Acesta este calm, răbdător și o iubește de n ori mai mult decât o iubea Burke. Tensiunea este maximă la momentul în care scriu acest articol, peste câteva săptămâni, se încheie un alt sezon din Grey (10), sezon care va fi ultimul pentru Christina. Nu numai că nu știu cum anume va ieși personajul meu preferat din serial dar în aceste ultime episoade, Burke va reveni în serial ca guest star.

Cu pași repezi, ajungem la top 3 cupluri.

3. Chuck Bass și Blair Waldorf - Gossip Girl



Chuck și Blair. O dragoste imensă îi leagă pe aceștia doi. O dragoste care a crescut dintr-un flirt periculos într-o aventură cu peripeții de-a lungul seriei. Din momentul în care aceștia doi fac dragoste în limuzină (ea era cu altcineva la acel moment) mi-am dat seama că sunt făcuți unul pentru celălalt. Nate nu are acea scânteie a lui Chuck, acea scânteie care aprinde sufletul lui Blair. Temerea pe care o are Chuck că nu este potrivit pentru Blair, dorința ei de a nu se afla în umbra lui, sunt doar câteva din mărunte chestii care mă fac să ador acest cuplu.

Las și câteva citate care marchează momente importante ale relației lor.

"In the face of true love you don't just give up, even if the object of your affection is begging you to".

"Three words. Eight letters. Say it, and I'm yours".


"Because I love her. I can't make her happy".


"Most of all, I'm sorry I gave up on us when you never did".

"You still love her, huh?

I can't imagine the day I won't".

"We're Chuck and Blair. Blair and Chuck. The worst thing you've ever done, the darkest thought you've ever had, I will stand by you through anything".

2.  Logan Echolls și Veronica Mars - Veronica Mars



Am revăzut cu plăcere întreaga serie Veronica Mars pentru că anul acesta a apărut și filmul. După cum știți, cei care au urmărit serialul, acesta a fost anulat după sezonul 3 iar totul a cam fost lăsat în aer. Inclusiv relația celor doi amorezi. Încă de la începutul seriei am ținut cu acest cuplu, mereu am considerat că Duncan e un personaj de umplutură, nesemnificativ iar spre sfârșit atunci când Veronica îl cunoaște la colegiu pe Piz, m-am rugat ca scenariștii să nu o dea în bară și să îi combine. Sezonul 3 (și serialul) se încheie cu o ceartă majoră între cei doi și pare că acesta este sfârșitul erei Logan-Veronica. Cuplul este pe locul 2 în topul cuplurilor favorite din mai multe motive. Actorii joacă excelent iar chimia dintre ei e vizibilă! Îmi place foarte mult povestea lor de dragoste, faptul că aparțin altor lumi, îmi place și cum se completează unul pe celălalt, cum sunt ei sarcastici unul cu altul de-a lungul serialului și cum în ciuda tuturor problemelor întâmpinate, ajung să fie împreună. Se potriveau cel mai bine, Logan fiind singur tip isteț care era capabil să o înțeleagă și să o suporte de Veronica. Țin minte că mi-a plăcut o scenă foarte mult, respectiv scena în care el îi reproșează ei că vrea să îl schimbe dar ea nu face nimic pentru el. Memorabil este și episodul când Logan este nevoit să aibă grijă de o fetiță de 11 ani un week-end întreg, imediat după o despărțire de Veronica.
Pentru a vedea cum arată viața personajelor din Veronica Mars după 10 ani de la terminarea liceului, urmăriți Veronica Mars filmul.

Și câteva citate:

"F.Y.I., if the cuddling is the best part, he didn't do it right."

"How much easier would your life be if you were indifferent to me?"

"-What's your poison?

-Oh, emotionally unavailable women."

"-Let's see. Uh, I want something that suits my mood.
-Ooh, I'm sorry. We're all out of liquid evil."

"There was this one girl. She was, uh, blonde, petite. Smelled of marshmallows and Promises."

"-I thought our story was epic, you know? You and me.
-Epic how?
-Spanning years and continents, lives ruined, bloodshed... epic.
-Come on. Ruined lives, bloodshed? You really think a relationship should be that hard?

-No one writes songs about the ones that come easy".

"I'm not built to stand on the sidelines. I think we have a choice. I think we can take a tough-but-survivable amount of pain now or stay together and deal with unbearable pain later. So I vote for the pain now. But I'm always here...if you need anything. But you never need anything".


"I've poured my heart out to her on her voice mail and she never even called me back. She's done".

1. Damon Salvatore și Elena Gilbert - The Vampire Diaries



Da! Sunt fan Delena, nu Stelena. Nu suport personajul Stefan de nici o culoare. Nu îi înțeleg intențiile, convingerile, măsurile pe care le ia atunci când e vorba de cei dragi. Stefan e precaut, e timid și întotdeauna vrea să fie văzut ca the good guy. Wake up, man! Ești vampir!!! 
Pe de altă parte, îl avem pe Damon, Damon care e super hot (!!!) și bitchy. Damon își asumă ceea ce face, i-a inițiativă, trăiește clipa, nu se gândește atât de mult la consecințe. Pe el nu îl interesează ce cred cei din jur și în niciun caz nu îl intereseze să pozeze în the good guy. Omoară, torturează, transformă oameni în vampiri dar rămâne cu zâmbetul acela viclean pe buze.
Este perfect pentru Elena. Este exact doza aia de adrenalină pe care Stefan nu i-o va putea da nici în 1000 de ani. Acid, sarcastic, nemilos, dar și înțelegător, puternic și cu o inimă imensă, Damon este sufletul pereche al Elenei.
Actorii sunt împreună și în viața reală și pot spune cu mâna pe inimă că este cel mai potrivit cuplu de la Hollywood. 

Citate Delena favorite:


"I'm in love with a woman I can never have".

"I`ve been in love. It`s painfull, it`s pointless and overrated"

"-You touch her and I swear I'll never speak to you again.
-What makes you think that has any power over me? Cause I took an arrow in the back for you? You are severely overestimating yourself".

"I have to say it once, you just need to hear it...I love you, Elena. And it's because I love you that I can't be selfish with you, and why you can't know this. I don't deserve you, but my brother does. God, I wish you didn't have to forget this. But you do
"
.

"-You should have met me in 1864. You'd have liked me.
-I like you now. Just the way you are
"
.

"-Cause I thought for one second that I wouldn't have to feel guilty anymore.
-What? What are you talking about? Guilty for what?
-For wanting what I want.
-Damon...
-I know. Believe me, I get it... Brother's girl and all.No,no, you know what? If I'm gonna feel guilty about something, I'm gonna feel guilty about this
"
.


"-Tyler told me the bond doesn't affect how I feel, just the way I act. My feelings for you haven't changed, Damon. Nothing has changed.
-Everything has changed, Elena.
-Okay, fine, yeah, I mean, I've changed. So have you, Damon. And I'm happy. Just like you were yesterday morning before we knew about any of this.
-You know what would make me happy? To know that this entire time that I've been completely in love with you; that what you actually felt for me; was real.
-It is real. I know that it is. Damon, I know what you're about to do. Please, don't do this to me.
-I don't want to do this, Elena. I'm not the good guy, remember? I'm the selfish one. I take what I want. I do what I want. I lie to my brother, I fall in love with his girl, I don't do the right thing.But I have to do the right thing by you
"
.


"-I didn't say you were supposed to be okay with it, I just said I'm not sorry. But you know what I really am? Selfish, because I make bad choices that hurt you. Yes, I would rather have died than be human. I'd rather die right now than spend a handful of years with you, only to lose you when I'm too old and sick and miserable and you're still you. I'd rather die right now than spend my last final years remembering how good I had it and how happy I was, because that's who I am, Elena, and I'm not gonna change. And there's no apology in the world that encompasses all the reasons that I'm wrong for you.
-Fine, then I'm not sorry either. I'm not sorry that I met you. I'm not sorry that knowing you has made me question everything, that in death you're the one that made me feel most alive. You've been a terrible person, you've made all the wrong choices, and of all the choices that I've made this will prove to be the worst one. But I am not sorry that I'm in love with you. I love you, Damon. I love you
"
.

"-
Oh, Elena, the second we’re cured of this and we don’t wanna rip each other’s heads off, I am gonna hunt you down and give you the most mind-blowing night of your life.
-I think I could schedule you in
"
.



Bonus:


  • Mr Big și Carrie Bradshaw - Sex and the City
Pentru că Big+Carrie=LOVE. Aaaa, și pentru:  "I’m looking for love. Real love. Ridiculous, inconvenient, consuming, can’t-live-without-each-other love."



Un comentariu:

  1. Topul tau este perfect!!!I love Delena!!!D: "I will make it back to you. I promise."
    E:"You lied to me"

    RăspundețiȘtergere

I know you love me...