Citesc primele postari ale mele pe acest blog, tentative ale unui copil care credea prea mult in oameni, care credea in "viata-n roz", care isi astepta Printul pe cal alb. Care credea ca lumea e a ei, care considera fiecare zi in care traieste si sa bucura de maruntisuri de o zi fericita. Un copil mereu vesel si plin de sperante si vise.
Eram o visatoare care credea ca s-a nascut pentru a fi cineva.
Realizez ca multe s-au schimbat intre timp, nu mai sunt un copil care crede ca lumea e a ei, care stie ca totul e o iluzie. Maturizarea asta m-a facut un om mai bun, mai cerebal, mai cu "picioarele pe pamant".
Nici macar nu stiu daca asta e de bine sau de rau...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
I know you love me...