Lacrimi.Atat.

Chiar nu stii ce se poate intampla.Cat de ciudata este viata...Acum esti iar in secunda urmatoare nu mai esti.Sunt foarte trista si suparata in aceste momente.

Tatal unei colege a avut un accident stupid, pur si simplu stupid.S-a dus la pescuit si a agatat cu lanseta un fir de inalta tensiune.A fost dus la urgenta, a avut partea dreapta amputata, si dupa 2 zile de agonie, s-a stins din viata, lasand in urma o fata de 18 ani care se pregateste zilele astea pentru inscrierea la BAC si un baiat de clasa a VI.

Ne-am mobilizat toti pentru colega noastra si am fost la ea acasa cu flori, coroane si lumanari.
Cum ne-a vazut, nu stia cum sa ne multumeasca ca am venit, si ne lua pe toti in brate in timp ce lacrimi, rauri de lacrimi i se prelingeau pe obraji.Nu simtea nimic.Nici frig, nici ploaie, doar regret.Regret si revolta.Urla pur simplu si ii cerea lui D-zeu sa-i aduca tatal inapoi.
Se intreba de ce.De ce el?Am fost toti alaturi de ea in momentele astea grele, si nu aveai cum, oricat de insensibil ai fi, sa nu te simti miscat de cuvintele ei.A plans ea, plangea intrega familie, si noi toti alaturi de ea.
Credeam ca i-am alinat cumva suferinta dar abia cand am ajuns acasa am realizat ca nu pe noi vroia sa ne vada intrand pe usa...nu noua vroia sa ne vada chipurile...il vroia pe tatal sau pe care il iubea cel mai mult pe lume...si el nu mai e!
Mi-am dat seama ca trebuie sa ne pretuim parintii si sa incercam sa petrecem impreuna mai mult timp , sa-i ascultam, sa ne sfatuim, pentru ca niciodata nu stii ce se poate intampla.


Va multumesc dragi parinti pentru tot ce ati facut pentru mine si va promit ca nu o sa va dezamagesc, va iubesc mult si nu stiu ce m-as face fara voi...

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!