La începutul postului vorbeam despre faptul că nu mă ating multe lucruri, violenţa în familie însă este un subiect care mă aprinde întotdeauna. Să loveşti într-o femeie, să loveşti o fiinţă care îţi este inferioară este un act de laşitate şi de frustrare maximă. Subiectul acesta este unul sensibil pentru fiecare dintre noi. Oricare om are în viaţa sa, o prietenă, vecină de palier, soră, casieriţă de la butic, vânzătoare la pâine, care primeşte bătaie de la bărbatul din viaţa ei. Toţi o cunoaştem pe aceea. Sufletul acela condamnat să calce tiptil tiptil pe coji de ou în fiecare zi blestemată a vieţii ei, pentru a nu-l supăra pe animalul din viaţa ei. ANIMALUL!!! Pentru că acela care loveşte o femeie, nu poate fi numit om! Cu toate acestea, deşi cunoaştem faptul că o femeie este în pericol, nimeni nu face nimic. Nici cei care ştiu, nici ea, nici cei care o iubesc. De ce? Pentru că aşa au fost educate femeiele. Să accepte faptul că femeia trebuie să se supună bărbatului. Să facă absolut tot ce vrea el, căci altfel, va fi pedepsită.
Motivele bătăilor sunt diverse: că e beat, că li s-a părut lor că femeia s-a uitat cumva la un alt bărbat la coadă la pâine, că blugii nu sunt uscaţi, că ciorba nu e îndeajuns de fierbinte, că el nu are bani să se ducă să bea ceva, că femeia nu vrea să se culce cu el, că ăia micii nu tac, că banii până la următorul salariu s-au dus, că ea nu mai acceptă ca el să vină cu prietenii în casă, că el nu-şi găseşte cheile, sau nu e hârtie igenică la toaletă.
Cei de la trupa Taxi au tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte acest subiect. Au compus o melodie extrem de frumoasă şi de sensibilă, cu versuri dureroase şi un videoclip pe măsură, care vă spun cu mâna pe inimă că vă va smulge o lacrimă.
Susţin din toată inima acest proiect! Intraţi pe tacereadinochi.ro şi lăsaţi acolo un mesaj. Spuneţi-vă povestea. Veţi fi ajutate!!! Fie de un avocat, fie de un psiholog., fie de un suflet bun care vă va da un sfat. Nu răbdaţi femeilor!!! Nu mai aşteptaţi! Nu sunteţi singure!
Fie ca acest act de barbarie pură să nu mai existe. Fie ca nici o femeie să nu mai fie agresată fizic sau verbal, ca nici un copil să nu-şi mai privească mama în lacrimi după o bătaie cruntă. Haideţi să schimbăm mentalitatea asta! Nimeni nu are dreptul să se comporte aşa cu voi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
I know you love me...