Nelson Mandela

Legenda Nelson Mandela a murit. Simbolul al luptei împotriva rasismului și a oprimării, Mandela a fost primul președinte sud-african de culoare ales prin vot universal. Lumea a pierdut un erou! Un simbol! Sunt convinsă că va trece mult timp până vom vorbi cu atâta mândrie de un om politic. R.I.P Nelson Mandela.

Președintele a devenit o legendă atât prin deciziile politice luate, cât și prin personalitatea lui și talentul lor oratoric. Mai jos câteva citate ale unui mare om, câteva luate chiar din autobiografia lui, respectiv din cartea "Conversații cu mine însumi" scrisă de Mandela.

  • “Un conducător este ca un păstor. Stă în spatele turmei, îi lasă pe cei mai pricepuţi să meargă înainte, în timp ce restul îi urmează, fără să îşi dea seama că, în tot acest timp, altcineva i-a condus din spate”
  • „Că ai căzut nu are nici o importanță deoarece numai modul în care te ridici contează.“
  • “Educaţia este cea mai puternică armă pe care o poţi folosi pentru a schimba lumea”
  • "Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îti dai seama cât de mult te-ai schimbat tu." 
  • „Tot timpul par imposibile lucrurile până ce le realizăm.”
  • "Nimeni nu se naşte urând alte persoane pentru culoarea pielii lor sau pentru religia lor. Oamenii trebuie să înveţe să urască, iar dacă pot învăţa ura, pot învăţa şi iubirea, care este un sentiment mai apropiat de inima omului".
  • "Uneori ne întrebăm cine sunt eu ca să fiu strălucitor, superb, frumos, talentat, fabulos? De fapt, cine eşti tu ca să nu fii"?
  • "Nimic nu este alb sau negru".
  • "Cunoaşte-ţi duşmanul şi află care este sportul lui preferat".
  • "Le datorăm copiilor noştri, cei mai vulnerabili cetăţeni ai oricăriei societăţi, o viaţă lipsită de violenţă şi teamă". 

M-a impresionat extrem de tare cartea "Conversații cu mine însumi" scrisă de Mandela. "Conversații cu mine însumi" permite cititorilor să ajungă la omul din spatele figurii publice: de la epistolele scrise în cele mai întunecate ore ale prizonieratului de 27 de ani al lui Mandela până la manuscrisul unei continuari neterminate a Long Walk to Freedom. În această carte, scrie notițe sau chiar umple foi cu mâzgălituri în timpul întâlnirilor sau își consemnează visele neliniștite pe calendarul său de birou din celula din insula Robben; scrie jurnale, în vreme ce este căutat de poliție în timpul luptelor antiapartheid de la începutul anilor 1960, sau discută cu prietenii în cele aproape 70 de ore de conversații înregistrate.

În aceste pagini, nu este nici legenda și nici sfant; Mandela este ca mine și ca tine.

Comandă și tu cartea "Conversații cu mine însumi" scrisă de Nelson Mandela aici. Află mai mult despre această personalitate marcantă a secolului XXI.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

I know you love me...