Umbra vantului - Carlos Ruiz Zafron

Printre picaturi (a se citi bibliografia obligatorie de la facultate- Bernayse, Coman, Cismariu, Dagenais, Leinemann, Pricopie si muuuulti alti) am devorat zilele astea o carte geniala, recomandata de Laura. "Umbra vantului" de Carlos Ruiz Zafron. E cea mai buna carte citita de mine in ultimul timp si intra in top 5 al cartilor mele preferate.
Actiunea este plasata in Barcelona, unde domnul Sempere, proprietarul unui anticariat isi duce fiul, pe Daniel la Cimitirul Cartilor Uitate, o cladire impunatoare, veche,  plina de volume ale caror autori necunoscuti sau uitati, de carti aduse de oameni care au vrut sa le fereasca de parasire, indiferenta sau de disparitie. Conform traditiei, cine intra prima oara in acesta cladire trebuie sa adopte o carte. Din pura coincidenta, Daniel alege cartea "Umbra vantului" de Julian Carax, o carte care il captiveaza si ii va schimba viata.
Incercand sa afle mai multe despre autorul misterios afla ca are in posesie singura carte ramasa din intreaga bibliografie a acestuia, restul fiind arse de o persoana misterioasa.Isi da seama ca a dat peste o comoara in momentul in care o multime de oameni incearca sa intre in posesia volumului, din vari motive: colectionare, curiozitate, disparitie.
Din cauza cartii, in anii urmatori, Daniel se gaseste implicat intr-o serie de intrigi si de crime, rasturnari de situatii, elemente surpriza si primejdii. Acesta nu se lasa si investigheaza amanuntit viata autorului descoperind secrete nebanuite care duc la un deznodamant la care, va spun sincer, nu va asteptati.
Recomand cartea celor care gusta misterul, intriga care sunt captivati de povestile de dragoste imposibile insa nu le recomand celor slabi de inger pentru ca iti face inima sa-ti bate nebuneste, te tine in suspans si te intristeaza.


Daca descrierea de mai sus nu va convins, adaug in continuare cateva citate din carte

"Fiecare carte, fiecare tom pe care il vezi are suflet. Sufletul celui care l-a scris si sufletul celor care l-au citit, l-au trait, l-au visat".
"Oamenii isi complica existenta, de parca n-ar fi deja indeajuns de complicata".
"Daca intr-o buna zi vei avea si dumneata o fiica, binecuvantarea pe care nu i-o doresc nimanui, fiindca e o lege a vietii ca, mai devreme sau mai tarziu, are sa-ti franga inima. Daca intr-o zi vei avea o fiica vei incepe, fara sa-ti dai seama sa imparti barbatii in doua categorii: cei pe care ii banuiesti ca se culca cu ea si cei pe care nu ii banuiesti. Cine zice ca nu-i asa, minte de ingheata apele".

"Nu-ti pune ani in plus, ca are sa ti puna viata...".

"In viata asta singurul lucru care da lectii este prejudecata".

"Exista temnite mai grele decat cuvintele".

"Cineva a spus odata ca, in clipa cand stai sa te gandesti daca iubesti sau nu pe cineva, deja ai incetat sa-l mai iubesti".

"Uneori conteaza nu ce dai, ci la ce renunti".

"Atata timp ca cineva isi aduce aminte de noi, suntem inca vii".

"E curios cum ii judecam pe ceilalti si nu ne dam seama cat de mizerabil e dispretul nostru pana cand nu ne lipsesc, pana cand nu ne sunt luati. Ne sunt luati fiindca nu ne-au aprtinut niciodata".

Cartea a fost reeditată în 2013. Comandați de aici noua ediție din 2013.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

I know you love me...