Dragostea de-a lungul vietii

Mi-am dat seama de ce iubim atat de intens la 20 de ani! Omul, dupa parerea mea, are aceasi "cantitate" de iubire de la nastere. Copil fiind, intreaga sa dragoste le-o ofera parintiilor, in adolescenta perioada "rebeliunii",  primordiale sunt prieteniile legate si iubirile de-o vara.
La 20 de ani, te maturizezi (unii mai mult decat altii) si ai vrea sa intalnesti si tu pe cineva, sa traiesti si tu o iubire precum ceea a parintiilor tai. O iubire trainica, matura. Daca intalnesti persoana potrivita, intreaga ta dragoste este directionata spre aceea persoana. O persoana in care vezi totul! Toate visele, idealurile, asteptarile, trairile, sperantele le imparti cu altcineva, si pentru prima oara te simti fericita. Cineva te iubeste neconditionat! Iubesti idilic, uitand de tot ce te inconjoara si esti in stare sa lupti si cu muntii pentru iubirea ta! De aceea e atat de grea o despartire la aceasta varsta. Esti obisnuit ca indiferent ce ai face, sa ai sprijinul celor care te iubesc, ma refer bineinteles la parintii. Oricat ai gresi, umarul mamei va ramane acolo pentru a plange si incurajarile tatalui nu se vor sfarsi niciodata.
La maturitate, inveti sa-ti segmentezi iubirea. Ai copii, nepoti si dragostea ta se imparte intre mai multi. Nu mai e asa greu sa depasesti dezamagiriile.
Eu sunt la varsta "cheie" din pacate. Traiesc esecurile, succesele, dezamagiriile la intensitate maxima. Cad si ma ridic. Viata mea e un montagne rousse...