
Realizez ca timpul trece, zilele se scurg precum nisipul intr-o clepsidra.Trec toate si nici macar nu observam.Sunt atat de prinsa in viata asta noua incat am ajuns sa imi neglijez prietenii si chiar familia.
Maine, este Mihail si Gavril, este ziua celui mai bun prieten al meu, si nu l-am mai vazut de vreo luna.Mai vorbim la telefon dar nu e acelasi lucru.Mi-e dor de viata anterioara, mi-e dor de libertatea liceului, de comoditate, de prietenii...
Imi plac provocarile, incerc sa la depasesc, dar parca e prea mult.Incerc sa multumesc pe toata lumea, sa fiu cu toata lumea, insa uit de mine.
Eu ce vreau?
Pun pariu ca de mult nu v-ati intrebat nici voi asta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
I know you love me...