The end

Privesc pe geamul aburit unde afara picaturile au creat un labirint umed inteles doar de ele...
Stau si ma gandesc.
Unde esti?
De ce ai plecat?
M-ai lasat in ziua aia ploaioasa cu un cufar mare plin de amintiri si sperante.

Inima e prezenta doar fizic.Bate precum un ceasornic cu un ticait bine stabilit.Nici o bataie in plus sau in minus.Inima plina de dragoste si sentimente ai luat-o cu tine.Nu o mai pot recupera.

Te-am rugat sa nu faci asta.Mi-ai promis.Ne-am promis...
Dar in ziua aia cand mi-ai dat ultimul sarut, ultima privire…Am stiut.

Nu mai erai al meu.Nu ma mai vroiai.Legatura noastra atat de stransa in trecut s-a rupt pur si simplu.Firele invizibile celorlati dar cunoscute de noi s-au desprins si s-au pierdut in zare…
Un ocean intreg s-a intins intre noi.
Care noi?
Intre mine si tine.
”Noi” nu mai exista…

Nu mai pot face nimic.Desi te vroiam nu am mai insistat.
Mai am o singura rugaminte la tine, i-ati inapoi amintirile, sentimentele si sperantele noastre.
Eu nu le vreau…Da foc cufarului..Imprastie cenusa in oceanul imens de solitudine si regret pe care l-ai creat.
Strange si toate lacrimile varsate pentru tine.Pastreaza-le.Mie nu imi trebuie.Nu mai vreau nimic de la tine.
Sper ca odata vei primi de la altcineva macar un sfert din dragostea care ti-am purtat-o eu si vei fi cel mai fericit om de pe planeta.Atunci poate vei realiza cat de mult te-am iubit.Regret ca nu ti-am spus-o niciodata.Dar poate ca fost mai bine asa...

Acum e bine…nu mai ploua…a iesit Soarele.