Ziua mamei

8 martie anul acesta m-a prins într-o stare extrem de proastă. Am fost (mă rog încă sunt) racită cobză. 

Tuse, febră, dureri în gât, ce mai - tot tacâmul. Stau închisă în casă de 5 zile (and counting...) și mă îndop cu medicamente, supe și ceaiuri. Nu am apucat nici să ies să-i cumpăr mamei tradiționalul buchet de frezii pe care i-l ofer an de an. 

În toată perioada asta de zăcut am realizat ceva extrem de important. De obicei, vorbesc cu mama strictul necesar: "Mamă, plec la facultate!", "mamă, calcă-mi cămașa.", "mamă, îmi trebuie bani pentru aia.", "mamă, lasă-mă în pace, mă mai stresezi mult? Am 22 de ani! Nu mă mai bate la cap atât!".

Ei bine, brusc mama în starea în care am fost a devenit mami: "mami, mă doareeeee...", "mami, s-a răcit ceaiul.", "mami, stai și cu mine până adorm".

Eu când sunt bolnavă am nevoie de mami a mea, mami aia de când eram mică. Știu ce se petrece, în subconștientul meu, mă gândesc că mama te face bine, nu medicamentele, nu ceaiurile.

Nu știu cum se descurcă ceilalți de vârsta mea când sunt bolnavi. Mă refer la studenții care pleacă în alte orașe. Răcesc și nu au pe a lor mami lângă ei? E trist...

Sunt convinsă ca peste ani, când deși având o viață a mea, o femeie independentă, cu o carieră stralucită, cu un bărbat puternic alături, tot voi fugi la mama să mă facă bine cand sunt bolnavă, pentru că doar ea mă poate face să adorm în 5 minute doar mângâindu-mi sprâncenele...

Te iubesc, mami!