Referendum

A sosit astfel, ziua mult asteptata. Ziua referendumului pentru demiterea lui Traian Basescu. Motiv de sarbatoare pentru unii, de incercare disperata de a intoarce sondajele pentru altii si nu in ultimul rand un motiv pentru a omori spiritul civic care ar trebui sa caracterizeze un cetatean care traieste intr-un stat democratic.
Ma duceam la referendum. In primul rand pentru ca nu sunt si nu am fost niciodata de acord cu masurile de austeritate luate de TB. Pentru ca in loc sa salveze tara el a acumulat datorii mai mari la FMI. Un al treilea motiv ar fi ca in timp ce populatia Romaniei "strangea cureaua", bunul nostru presedinte se lafaia in fiecare week-end la mare sau munte si isi mobila, vilele din Primaverii. Despre motivele personale am scris aici si aici.

Sunt de acord cu decizia luata de Curtea Constitutionala cu privire la atingerea pragului de 51% pentru simplul motiv ca sunt de parere ca pentru a fi acceptata o decizie este nevoie de o majoritate. Indiferent de decizia care trebuie luata. Insa mi se pare o nesimtire fara limite, tu partid care ai mancat ani de zile din banii publici sa-mi spui mie sa nu ma prezint la vot. Duceti-va dracu! In Constitutie scrie clar: dreptul la libera exprimare!!!Cum sa-mi spui tu mie sa nu merg la vot? Sa boicotez?

Tot respectul meu pentru persoanele cu un pic de inteligenta care stiu ca demiterea marinarului este singura  solutie in momentul asta, respectul meu se duce si catre cei care se duc la vot si-l sprijina pe acest personaj sinistru din istoria Romaniei. Insa cei care prefera sa stea acasa si sa nu voteze pot sa ma pupe in cur. Daca ei se lasa manipulati de toti portocalii cu 4 clase si stau acasa, inseamna ca-si merita soarta.

In alta ordine de idei, sa presupunem ca pragul de validare de 51% nu se atinge. Cum dracu' tu Basescu te poti intoarece stiind ca majoritatea a votat pentru demiterea ta? O majoritate sub 51%. Asta e democratie??? Vocea celor care nu te mai vor de cine este ascultata? Te vei intoarce victorios pe scaun? Inseamna ca nu stii ce te asteapta. Vor urma revolte, o adevarata revolutie...
Vom trai si vom vedea...

Post maine cu datele referendumului.
Pana atunci: ROMANI, HAIDETI LA VOT!!!

Jocurile Olimpice Londra 2012

Astazi se da startul JO, editia cu nr 30. Despre programe, tari participante, concursuri, festivitatea de deschidere, editiile trecute, legende, sporturi si multe alte date interesante despre acest eveniment puteti citi aici.



Eu urmaresc de ceva ani aceasta competitie, iar anul acesta am un motiv in plus, trupa mea preferata interpreteaza imnul. Deci, va las cu Muse-Survival.



P.S: Bafta Romania!

Scrisoare catre mine

Draga Ioana de 16 ani,

Felicitari, ai intrat la liceu. Esti boboaca. Bineinteles ca ai fost fricoasa si desi ai plecat cu gandul de acasa sa te inscrii la un profil real, cand ai dat cu pixul, ai ales umanul. Nu scapi pana in clasa a X de doamna Ciobanu, profa de chimie care ti-a stricat media din clasa a VIII cu al ei 6. Dar stai linistita, va iesi la pensie cand treci a XI a. De liceu vei trece usor, vei lua note mari si in ultimii doi ani, inveti arta filtratului si incepi sa te interesezi mai mult de materiile care te atrag. La Bac va fi super easy, vei invata pe rupte in doua saptamani si vei scoate o medie mare. Intri la doua facultati. Ramai la cea la care ai dat admitere si anume Facultatea de Comunicare si Relatii Publice specializarea Publicitate din cadrul SNSPA-ului. Vei cunoaste o noua lume care cu timpul te va atrage din ce in ce mai mult. In doi ani de facultate vei avea o singura restanta la un optional. Medie mare, esti la buget si primesti bursa. Intri in ritmul studentilor, inveti cu o seara inainte, neaparat dupa ora 01:00.

Imediat cum intri la liceu te apuca mania cititului. Vei citi orice iti pica in mana. Vei sta noptile treaza si vei termina carte dupa carte. Vei pastra citatele care te impresioneaza. Ai vreo 7 caiete pana acum. Nu te va atrage poezia. Vei incepe sa scrii si iti vei face un blog. Va deveni refugiul tau. Dupa ce te uiti la Lost si la Prison Break te va prinde febra serialelor. Vei ajunge sa vizionezi un nr impresionant. In ceea ce priveste muzica, iti vei dezvolta un stil propriu si vei asculta muzica buna. Vei adora trupe precum Nirvana, Muse, Linkin Park, dar si Maroon 5. Nu vei renunta nici la muzica anilor '80.

Fulguta creste. Are aproape un anisor. In vreun an, cand va incepe sa vorbeasca vei deveni "veisoaa Io" si ea isi va spune Nana. Parintii ei o vor lasa la voi de la doi ani la cinci ani si vei deveni dadaca full time. Vei pierde noptile cand va face temperatura sau cand va face varicela. Vei cunoaste toate medicamentele de copii, iar in noptiera ta, in loc sa fie farduri vor fi sticlute cu Aerius si Panadol Baby. Va dormi cu tine si te va dezveli toata noaptea. In anul in care scriu scrisoarea, Nana intra la scoala si e rasfatata familiei. Va deveni obraznica si neastamparata. Nu te va asculta deloc si iti vei pierde orice autoritate in fata ei.

Bravo draga! Ti-am zis eu sa nu te mai prostesti cu Dana prin baie si sa fumezi. Ai devenit dependenta! Fumezi. Fumezi mult. Si ramanand in zona dependentelor, te-ai apucat de cafea si de energizante. Ai ramas fidela bauturii Coca Cola pe care o stingi cu o tigare (mai degraba invers).

In primii doi ani de liceu, vei incepe sa te rotunjesti. Iar rotunjirea asta va duce la multe kg in plus. Exagerezi si in timpul liceului pana sa te apuci de fumat vei ajunge la o greutate rusinoasa. Iti vei pierde increderea in tine si te vei refugia in tigari (care vor fi salvarea ta). Vei slabi mult pana vei termina liceul.

Te indragostesti! Vei fi topita un an dupa un fotbalist care se transfera la tine in clasa. Veti imparti doua saruturi si vei fi suparata dupa ce el va renunta la liceu pentru fotbal. Vei iubi. Vei iubi cu toata fiinta, cu toata suflarea. Vei accepta in sfarsit avansurile pe care cel mai bun prieten al lui Robert ti le face de cativa ani. Veti fi impreuna 3 ani jumatate. Iti vine sa crezi? Iti va cunoaste parintii si o va adora pe Nana. Veti petrece sarbatori impreuna si va fi langa tine in momentele tale grele. Va veti despartii. Vei fi dezamagita si te vei simti tradata. Te va lovi unde te doare mai tare. Vei fi intr-o depresie 6 luni, vei plange, vei suferi, iti vei dori sa nu-l fi cunoscut vreodata. Dar te vei ridica, cum o faci mereu. Intr-o zi vei spune "gata" si totul va trece, deci nu dispera si ai incredere ca va fi bine. Vei pierde prietenia lui Robert de atatia ani si asta va fi un mare regret de al tau. Il vei inlocui insa dupa un timp cu un coleg pe care il vei cunoaste la facultate.

Ioana de acum cinci ani, stai linistita, nu vei avea look-ul asta peste 5 ani. Vei renunta la coada stransa la spate si la nuanta naturala. Te vei vopsi blonda, iti vei lasa parul natural sa cada liber pe spate si buclele iti vor incadra frumos fata. Vei slabi mult si vei incepe sa renunti la adidasi. Da, ai auzit bine. In cativa ani vei purta balerini sau pantofi cu toc si fustite scurte. Sanii iti raman la fel. Nu-ti mai cresc desi te vei ruga pentru cativa cm in plus cativa ani.

Daca ar fi sa-ti dau un sfat, ar fi sa traiesti clipa! Sa traiesti clipa si sa nu regreti nimic! Ai mai multa incredere in tine si fi sigura ca vei reusi tot ce-ti propui. Aaaa, si renunta la complexele tale stupide.

Cu toata dragostea, Ioana, 21 ani.

Leapsa furata

1.Zi-mi ceva despre tine.
Imi urasc parul cret.

2.Ai porecle? Care?
Porecla mea de mica e Maddie (bunica si matusa mea urmareau serialul Maddie si David). Mai nou am primit porecla "Scorpia"- o fi de bine?

3.O melodie trista si una perfecta.
Trista: Cry me a river-Justin Timberlake
Perfecta: Time is running out-Muse

4.Desenul animat preferat din copilarie.
Tom si Jerry.

5.Ce nume ti-ar placea sa ai daca ai putea avea altul?
Evelyn.

6.Ce animale iti plac?
Pas. Nu-mi plac animalele.

7.Unde te simti in siguranta?
Acasa.

8.Ce iti place cel mai mult sa faci/vezi/mananci/asculti?
Sa fac: sa dorm, sa citesc, sa scriu, sa ascult muzica.
Sa vad: copii mici, indragostiti in parc, seriale, marea.
Sa mananc: Snickers!!!
Sa ascult: muzica, marea, bebelusi chicotind.

9.Un lucru care iti place la tine si un lucru care nu iti place.
Imi place ca sunt isteata si ma descurc in orice situatie.
Nu imi place ca nu am incredere in mine.

10.Ce urasti cel mai mult?
Minciuna, oamenii falsi sau aroganti, sa ma trezesc dimineata, sa raman fara tigari, sa nu am bani sa-mi cumpar carti.

11.Ce iubesti cel mai mult?
Sinceritatea, Coca Cola, pe Nana (verisoara mea), sa citesc, sa ascult muzica, sa mi se dea drepatate.

12.Un lucru/o persoana de care nu te poti lipsi?
Lucru: cartile.
Persoana: bunica.

13.Ce te enerveaza cel mai tare?
Sa fiu mintita.

Serviti-va daca doriti!

Prima impresie...

Stiti cu siguranta vorba aia a noastra a romanilor cu "aparentele inseala", nu? Eu niciodata nu am pus pret pe prima impresia pentru ca de multe ori aceasta nu arata caracterul unei persoane. Am devenit prietena buna cu cele mai ciudate persoane de la facultate, am avut o relatie de 3 ani cu un tip pe care multi l-au considerat a fi inferior mie, am sustinut niste cauze pe care multi le blamau. Intotdeauna am incercat sa ma informez, sa caut mai multe, sa cunosc inainte de a-mi forma o parere. Observ ca exista acum un trend de a te baza pe prima impresie. Frate, cum poti spune ca o persoana e asa sau pe dincolo daca nu o cunosti? Desigur, exista si exceptii. Cateodata ma  bazez si pe instinct, insa nu confund instinctul cu prima impresie (e o mare diferenta).

Fratilor, renuntati la prejudecati! Incercati sa cunoasteti inainte de a comenta!

The big bang theory



Scissors cuts paper
Paper covers rock
Rock crushes lizard
Lizard poisons Spock
Spock smashes scissors
Scissors decapitates lizard
Lizard eats paper
Paper disproves Spock
Spock vaporizes rock
and—as it always has—rock crushes scissors...

Just Dr Sheldon Cooper being awesome...

Big happy familiy

Din ciclul "intamplari din familia mea mare si amuzanta", prezentam cu mare tam-tam reactia tatalui meu cand a auzit ca am blog.
Un prieten bun ma suna intr-o zi si ma roaga sa-i gazduiesc aici un banner cu magazinul lui online (click in dreapta mai jos). Discutia telefonica avea loc in living unde eram cu parintii mei. Eu turuiam la telefon: ca il am de trei ani, ca am peste 100 de unici pe luna, ca am vreo 20.000 de vizualizari, ca am nu stiu cate comentarii, ca nu ma intereseaza sa castig din Adsense, chestii tehnice etc. Discutia se incheie si tata imi spune pe un ton amuzant urmatoarea fraza: "sa te aud tata, cum te lauzi asa cand o sa ai BLOC nu BLOG).
Ce pot spune...familie nebuna ca am mea, nu are nimenea...

Intamplare intamplatoare

Un bun prieten mi-a povestit o data despre karma. Stiti voi, chestia aia cu "what goes around comes around". Pe romaneste, vezi ce faci ca ti se poate intoarce si tie. Nu cred(eam) in karma cum nu cred(eam) nici in soarta. (bunica-mea una doua, o da cu soarta..."asa i-a fost soarta, sa moara pe trecerea de pietoni", "soarta ei a fost sa aiba 5 restante"etc).

Faza mind-blowing a fost ca in aceasi zi m-au lovit amandoua. Dupa schimbarea pe care am facut-o in viata mea (vorbeam despre ea in postul anterior) am hotarat sa plec la mare dupa ultimul examen. Vineri pana la 8:30 examen, sambata la 6 trenul spre mare.

5:30 dimineata, doua surori in Gara de nord. Trenul avea intarziere 35 de minute. Dezamagita, credeam ca toate imi vor merge prost. Nu stiam ce va urma. A fost unul dintre cele mai bune week-end-uri din viata mea.
Vreme buna, soare, nisip fin, valuri imense, distractie noaptea pe faleza, baie in mare la miezul noptii.

In tren, in acelasi vagon calatoreau 4 studenti cu care ne-am distrat maxim. De unul dintre ei, m-am apropiat ceva mai mult. Mergeam in statiuni diferite asa ca am pierdut legatura in prima seara. A doua zi, insa ne-am petrecut-o impreuna. Venira baietii din Costinesti in Neptun sa stea cu noi. A fost o zi geniala! Seara ne-am despartit la gara si am promis ca vom mai vorbi.

De aici intervine soarta si karma, in care acum cred, pentru ca altfel nu pot gasi o explicatie rationala la ce s-a intamplat. Soarta a facut sa nu mai gasim bilete la trenul de 04:00, trenul sa aiba intarziere si ei sa prinda bilete la cel cu care calatoream noi. Soarta a fost sa nu aiba niciunul bricheta si noi sa le-o imprumutam. Soarta a facut ca unul dintre ei sa-mi atraga atentia si sa petrecem impreuna o zi minunata. Soarta face ca, de cand m-am intors sa ne vedem zilnic si sa vorbim la telefon toata noaptea.

Si uite asa, viata mea s-a schimbat complet in jumatate de zi, intr-un tren ce ducea spre mare...

Punct si de la capat.

Dupa o perioada lunga de timp in care am fost total rupta de realitate, o perioada in care singurii mei prietenii erau tigarile si noptile lungi nedormite, o perioada in care eram prezenta doar cu fizicul undeva si gandul imi zbura la lucrurile care ma apasau, am ajuns intr-un "happy place".

Nu-mi vine sa cred cat de usor mi-a fost sa ma debarasez de trecut, de tot ceea ce tinea de perioada de singuratate. Pur si simplu, intr-o zi, m-am hotarat sa trec mai departe, sa nu-mi mai plang de mila, sa nu imi fie rusine de nimeni si nimic, si pana la urma, sa-mi traiesc viata! Pentru ca am 21 de ani! E perioada cea mai frumoasa a vietii mele. Acum leg cele mai frumoase prietenii, acum fac cele mai mari prostii, acum e vremea betiilor, si a drumetilor, acum e perioada cand ma urc in tren si plec spre Necunoscut. Acum e timpul sa ma indragostesc, sa ma distrez, sa pierd noptiile...

E vremea nebuniei!!!

Euro 2012

Dupa Euro asta, ma gandesc serios sa ma apuc de pariuri. Inca din faza grupelor am ghicit finalistele. Am o slabiciune pentru Casillas si Buffon. Mereu mi-am dorit sa vad niste penalty-uri intre ei.
Insa acum, tinand cont ca s-a ajuns la o finala Italia-Spania, tin cu echipa mea de suflet, Italia.

Gianluigi Buffon e parca de pe alta planeta unde fotbalul e o necesitate precum mancarea. E absolut fantastic. Cine a vazut meciul cu Germania, stie ce vreau sa spun. (sa nu mai zic de Balotelli)

Duminica aflam cine e mai bun: Pirlo sau Xavi, Casillas sau Buffon, Del Bosque sau Prandelli.
Forta Italia!!!

Jurnal studentesc [part 4]

Data: 09.0.2012
Mood: Silly
Melodie: Jamie Woon-Night Air

La o materie la care il aveam ca profesor pe Gabriel Branescu, proiectul final care tine loc de examen consta in realizarea unei campanii de comunicare pentru  Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida. Toate bune si frumoase. Primim brieful de la EduMaps si realizam campania.
Miercuri. Seminar de la 8 dimineata la Tehnici de PR (proiect: strategie de comunicare pentru Blizzard). Seminarul s-a terminat la 10, asa ca ce facem pana la ora 18 cand aveam proiectul Dimitrie Leonida? Am mai finalizat prezentarea, am stilizat conceptele, am realizat visual key-urile. Si tot ne-a mai ramas timp. Am pierdut vreo doua ore in Argentin si ne-am dus la prezentare. Prezentare care a durat mai mult decat ne asteptam. Fiind ultima echipa, am stat pana la ora 21:40. Petrecusem la scoala mai mult de 12 ore.
Ideea campaniei noastre a fost selectata printre finalisti si sambata am fost nevoiti sa mergem la un pitch cu directorii muzeului. Am primit free pass la vizitarea muzeului si dupa, ne-am sustinut prezentarea.

Saptamana asta am fost la facultate mai mult decat in tot semestrul. Mi-a ajuns. Imi iau liber!

Facebook-disciplina optionala la BAC

Cine nu a intrat macar o data pe site-ul Times New Roman a trait degeaba. E super tare! Citesti cateva posturi si imediat de binedispui. Razi cu lacrimi, garantez.
Ultimile postari vizeaza Bacalaureatul de anul acesta. Postul cel mai reprezentativ pentru generatia asta este aici.

Iar comentariile sunt mind-blowing. Ultimul cel putin, e genial.


  • "multi au mai optat si pentru Red Tube,in aceste conditii,eleva porno va fi admisa la facultate fara examen..."
  • "cei care dau examen la Red Tube ,s au meditatat cu profesorul de la Jean Monet..."
  • "la limba romana urmatoarele intrebari la bac ar fi:


1.'cand mi se va scula pe multi am sa popesc'..pe cine a vrut sa poponareasca alexandru lapusneanul?
2.mihai eminescu a scris 99 de strofe pentru veronica micle,,,credeti ca mai bine facea 69?
3.care credeti ca este alternativa la povestea p_ulii a lui creanga?
4.cine a zis 'daca voi nu ma vreti eu va vreau'? sile camataru , bebe carabina sau bercea mondialu??
5.cine credeti ca o avea mai mare?harap alb,lungila sau titus steel?
6.credeti ca alba ca zapada era mai frumoasa decat eva kent?
7.credeti ca scufita rosie tine cu lupu? sau tine cu doru viorel ursu?
8.credeti ca urinel columbeanu si pink sunt unii din cei 7 pitici ?" 




Daca Bacu' ar fi asa, ar trece cu totii cu nota 10!

Love Plus





"Fetele ar trebui sa se gandeasca la asta inainte sa zica: dureaza 5 minute!"
Misto ideea campaniei Love Plus. Foarte tare add-ul. Luat dupa pagina oficiala de Facebook Love Plus.

Meci de box: Carl Froch vs Lucian Bute 2

Meciul dintre Froch si Bute a fost trait la intensitate maxima de intreaga familie. Vazut in direct pe The Money Channel alaturi de parinti si bunica, meciul mi-a lasat un gust amar. Parca simteam eu, parca ma durea pe mine fiecare pumn primit de campionul nostru. Bunica-mea a dat verdictul din primul minut. "Negrul (arbitrul) tine cu ala, si mai mult ca sigur, va spun eu, ca nenorocitu' dracu de Froch e drogat". Verdictul ei a fost sustinut de comentatori care au spus dupa prima repriza ca la pauza, antrenorul lui Froch i-ar fi zis sa se tina de plan, sa nu uite ce are de facut. "Clar, ala e drogat, nebun, nenorocit si a intrat dracu' in el" a concluzionat bunica-mea.

Meci de box: Carl Froch vs Lucian Bute

Dupa saptamani de promovarea a luptei dintre Froch si Bute, a venit noaptea cea mare. Lucian Bute a luptat cu Carl Froch, intr-o confruntare pe viata si pe moarte. Daca Froch pierdea, se retragea, daca acesta castiga, romanul nostru pierdea centura. Si inevitabilul s-a produs, Bute a suferit prima infrangere din cariera sa. A fost facut KO in repriza a 5-a.


Dupa incheiere meciului, toata presa online vuia. "Am ajuns la vorba lui Doroftei, Bute e un nimic", "l-a facut praf", "Bute e mic copil", "Bute, retrage-te tata". Vazand acest val de nemultumiri, m-a cuprins un sentiment de dispret, de ura, de sila fata de romani. Cum sa spui asa ceva? Cum? Cum sa dai intr-un om cand e la pamant? Romanilor!!! Imnul nostru a rasunat la Nottingham intr-o arena cu 9000 de spectatori englezi! O mana de romani scanda numele "Bute" si "Romania"! Cand a fost ultima oara cand v-ati ascultat imnul intr-o final de Champions League sau Cupa Uefa? Cand a fost ultima oara cand maimutoii aia care invart o minge v-au facut sa va simti mandrii ca sunteti romani? Loviti un om care pierde o data in 31 de meciuri? Rusine!!!

Pe pagina oficiala de FB a lui Lucian, am citit cu uimire mesaje de incurajare transmise de francezi. Acestia il incurajeaza si il chemau "acasa" in Montreal pentru a-si lua revansa. Cum sa nu ma revolt? Cand ai nostrii au dat cu pietre si canadienii l-au sustinut? Indiferent de rezultat, Bute e un campion. Bute e un deschizator de drumuri, e un om care m-a si ne-a facut sa ne simtim mandri atunci cand triumfa si tricolorul ii era infasurat pe trup pentru ca un instantaneu cu aceasta, sa faca cunoscuta Romania si cu altfel apelative.  Presa mondiala rasuna cateva zile cu succesul romanului si uita poate, ca acesta se trage dintr-un stat de hoti si de tigani. 

Rusine Romaniei pentru atitudinea avuta pentru un mare om. Pentru un campion. Rusine celor care l-au denigrat si l-au facut cu ou si cu otet. Rusine tie, Doroftei care ai zis ca Bute s-a batut pana acum cu luptatori mici! In tine nimeni nu a aruncat cu rosii cand ai pierdut centura la canta, sau cand ai cazut lat in meciul cu Gatti si te-ai retras ca un las! Rusine forumistilor anonimi care au spamat pagina oficiala a lui Lucian cu mesaje injurioase si cuvinte grele!

Cat despre Bute, un mare om, un caracter deosebit, care trebuie sa priveasca dincolo de infrangere, sa accepte ca in viata mai si pierzi, sa ridice capul sus pentru ca asta nu e motiv de retragere si sa se pregateasca pentru revansa. Respectele mele se duc spre tine, Lucian Bute!

Zaleilah vs Fairytale

Comparati si voi melodia "Zaleilah", in ceea ce priveste ritmul , versurile, prestatia interpretei, miscarea scenica, "show-ul" pus in scena, cu castigatorul Eurovizionului din 2009, Alexander Rybak.


Spechless...

Eurovizion 2012

Sambata, 28 mai 2012 s-a desfasurat inca o editie a Eurovizionului. Editia cu nr 57 organizata in capitala Azerbaijanului, Baku. Eurovizionul este un show european in care 42 de tari se lupta sa ajunga in marea finala de 26, unde concureaza pentru castigarea premiului. 
Romania trimite in "batalie" melodia "Zaleilah" compusa de Costi Ionita si cantata de trupa Mandinga. Acesta lalaiala melodie cu iz de manele si muzica orientala, nu-mi inspira nimic. Prinde la masa de oameni amatoare de versuri anoste si lalaiala ieftina. 
Prestatia Elenei a fost groaznica. Vocea ii tremura, a iesit din ritm, iar miscarea scenica a fost sub orice critica. Verisoara-mea de 6 ani a avut de invatat pentru serbare un dans mult mai complex. 
Dezamagire mare pentru compozitor, trupa si fani care vedeau aceasta "capodopera" in primele 5. Romania a ocupat locul 12 (singurele 12 puncte le-am primit de la Moldova). Castigatoare a fost Suedia, urmata de "babutele" din Rusia si Serbia. 

Eurovizionul merge pe un principiu pe care multi nu il inteleg. Se strang cativa si zic: "Ba, gagica aia din Suedia e buna rau, piesa buna, prinde la radio, ea iese. Da-ti si voi puncte mari (peste 7) si in rest va priveste". Restul este reprezentat de votul bazat pe criteriul geopolitic. La modul: "Dam si noi 8 la vecini, ca si ei ne dau noua.".  Si asa se stabileste castigatorul!

Aici, piesa castigatoare. Ne vedem la anu'!