Ascultati
asta in timp ce cititi.
M-am indragostit de melodie...
Azi am avut ocazia sa vorbesc cu un vechi prieten de-al meu, cu care nu mai vorbisem de mult.Am discutat noi de ce s-a mai intamplat in vietile noastre, facultati, joburi, fosti colegi.Small talks.Am vorbit vreo doua ore si simteam ca sunt oarecum in trecut, ca nu am parasit liceul cu tot farmecul lui.Ne aducem aminte de fiecare tampenie facuta, de note proaste, de premii, de chiuluri, de petreceri-surpriza, whatever...
Incepusem sa-i povestesc cat de grea si complicata e viata mea de ceva timp,cat de mult ma solicita facultatea, part-time-ul, boyfriend-ul, si la un moment dat, ma intrerupe.Imi spune ca nu vrea sa mai auda ce-i spun, ca il mint.Si dupa, mi-a facut cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodata de la el.
A zis ca ma considera cea mai crazy, cu capul in nori si vesela persoana care a intalnit-o."Luminai clasa cand zambeai, nu imi aduc aminte sa te fi vazut vreodata trista"
Si are dreptate.
Eram vesela.Viata era frumoasa, simpla si eu o traiam la intensitate maxima.Nu ma interesa ce spuneau altii, traiam in lumea mea, o lume perfecta in care nu erau minciuni, regrete, deziluzii,erau in schimb rasete,lacrimi de fericire,si muzica buna (Pink Floyd, Muse,The Killers, Nickelback).Orice era posibil.Dragostea era si ea prezenta.Iubeam cu tot sufletul,eram atat de indragostita...de
el, de muzica, de libertate, de frumos...In lumea mea, nu exista doar alb si negru, erau numeroase nuante de gri, o lume libertina si copilaroasa in care fiecare era fauritorul propriului destin.
Dar acum lumea mea perfecta a fost distrusa.Nu mai e loc de zambete, de fericire, de libertate.E o lume sumbra, infricosatoare, intunecata,din care oricat m-as chinui sa ies nu pot.Sunt prinsa ca intr-o plasa tesuta de un paianjen odios.Acum sunt trista mereu, abatuta si pentru a nu face o impresie gresita, incerc sa nu arat asta, asa ca zambesc fals cand trec pe langa parintii mei, rad sec la glumele prietenilor si sunt extrem de iubitoare cu boyfriend-ul.
Insa nu am pe nimeni alaturi, nici parinti, nici prieteni, nici iubit.Nu am nici un telefon tarziu in noapte care sa ma trezeasca, si la capat o voce de mult uitata care sa ma faca sa ma gandesc la trecut, la zilele bune, la "cum era inainte"...
