Data: 29.05.2013
Mood: Revoltată.
Melodie: The Pierces - Lies
Acum vreo două săptămâni, la cursul de Etica comunicării, titularii cursului au decis să ne aducă un invitat surpriză. Curioșii nevoie mare, ne-am strâns cu mic cu mare și ne-am dus la cursul respectiv care se ține vinerea de la ora 18:00 la 21:00 (noi glumim pe tema asta mereu, considerăm cursul ca fiind ca un pre-party înaintea dezmățului din week-end).
Invitatul surpriză era o doamnă de la o companie mare și când spun mare, chiar vorbesc serios. Gândiți-vă la una dintre primele companii înființate la nivel mondial. Aceasta ne-a prezentat compania în general, gama de produse, concurența etc. Prezentarea a fost una interactivă, s-a pus mult accent pe dialog și pe interacțiunea cu studenții.
Spre final, însă, duduia decide să ne pună niște filmulețe. Menționez încă odată numele cursului Etica comunicării, deci vorbim de niște chestii legale, de niște valori, norme etc. Reprezentanta ne pune niște filmulețe în care erau prezentate niște acțiuni caritabile desfășurate de companie. O strângere de fonduri, recondiționarea unor școli, amenajarea unor spații de joacă, sprijinirea femeilor cercetătoare etc.
Ce m-a frapat pe mine a fost discursul reprezentantei după ce am vizionat filmulețele. Aceasta a susținut că aceste acțiuni sunt făcute, și citez "din suflet". Say what? Stai puțin...Din suflet? Nu pentru imagine? Nu pentru promovare? Din suflet? C'mon! Asemenea imbecilitate m-a revoltat peste măsură. Tipa susținea că reprezentanți ai companiei au participat în repetate rânduri la strângeri de fonduri și au făcut numeroase donații anonime pentru că nu voiau să se afle că aceștia au făcut gestul. După, a susținut că totuși s-a aflat de aceste donații și nu își explică cum.
A fost o experiență groaznică. În 3 ani de facultate nu m-am simțit nicodată jignită, până în momentul în care am asistat la acest curs. Pur și simplu am fost tratați de doamna respectivă ca niște copii de grădiniță care nu au intelectul dezvoltat îndeajuns. Jignirea a fost și mai mare mai ales datorită faptului că nu vorbea unor studenți la Cibernetică, ci unor viitori specialiști în advertising și în PR. Deci, cam știau "cu ce să mănâncă" aceste acțiuni de binefacere.
Dezamăgire majoră pentru mine. Niciodată nu m-am gândit că voi spune asta despre una dintre cele mai mari companii globale. O dată cu participarea la acest curs, intenția mea de a lucra într-o multinațională, o corporație, s-a cam dus. Nu vreau să am de a face cu asemenea oameni. Doamna respectivă nu are nici o vină, acesta fiind doar "vocea" prin care compania și-a exprimat punctul de vedere. Dezamăgită sunt de poziția companiei, o poziție total nepotrivită pentru statutul pe care îl are.
Noaptea Agențiilor 2013
A trecut și Noaptea Agențiilor, eveniment așteptat cu sufletul la gură de oamenii interesați de advertising.
Am apucat să trecem doar pe la două agenții din păcate. Am mers împreună cu alții trei colegi la Webdigital.ro - știți voi, agenția aia specializată în PPC. Acolo unde lucrează Ionuț Munteanu și Smeu. Acum știți? Ok. Interesați direct datorită programului Google Academy, am mers prima dată acolo. Și nu am mai vrut să plecăm. Muzică mișto, socializare, oameni interesanți, Grolsch, atmosferă relaxantă.
Mai multe aici, pe pagina de Facebook.
Cunoscătorii știu că agențiile sunt deschise doar până la ora 00:00, deci fără mașină, îți este extrem de greu să ajungi de la una la alta. Plecând foarte târziu de la Webdigital.ro care are sediul pe la Budapesta, am ajuns doar până pe Căderea Bastiliei în Piața Romană la Frank Group. Super mișto și aici. Aici găsirăm petrecere tematică. Silent disco pyjama party. Căști nu mai erau, așa că ne-am tolănit pe salteaua imensă din mijlocul acoperișului și ne-am uitat la alții cum dansau, cum se machiau sau cum le cereau autografe lui Cabral și a sa soață, prezenți acolo. Am vorbit cu o mulțime de oameni mișto, am băut cockteiluri cu nume ciudate și ne-am cărat înainte ca orologiul să bată ora 12, cu intenția de a ajunge și pe la Eventures, dar am ajuns târziu în noapte, undeva pe la 01:30 și nu ne-a mai primit nimeni. :)
Overall, a fost super mișto. Experiența asta este un must-have pentru un om care este cât de cât interesat de această industrie. Pentru cei care habar nu aveau de acest eveniment, nu știu cu ce se mănâncă, aici o poză super mișto.

Olanda - România
Apropos de postul anterior, în care vorbeam de tata și spuneam că acesta ne-a crescut atât pe mine cât și pe sor-mea ca niște băieții, fac o mărturisire. Ador fotbalul.
Chiar îmi place să mă uit la meciuri. N-aș da o partidă de fotbal pe nicio telenovelă plină de romantism.
Țin cu Steaua, iar momentul în care am hotărât să fac pasul cel mare, să-i spun asta tatălui meu, rapidist convins, a rămas încă momentul cel mai traumatizant al copilăriei mele. Sincer vă spun, m-am gândit că mă dezmoștenește și mă aruncă afară în stradă. A acceptat situația ca un domn ce este, și am stabilit de comun acord să nu urmărim amândoi niciun derby Steaua - Rapid.
Săptămânile trecute, România a fiert datorită campaniei de primăvară pentru Brazilia. Meciuri cu Ungaria și Olanda. Rezultate rușinoase. Un 2-2 tras de păr cu ungurii și un dezastruos 4-0 cu Olanda.
Eu nu știu ce mai caută Pițurcă la Națională. Sincer. Tu ca selecționer alegi să-i introduci în unșpele de start pe Stancu și Tănase. Cine este Stancu și de pe ce planetă ceea ce joacă el se numește fotbal? Iar Tănase, formidabilul Tănase e doar un măscărici care nu știe ce să facă cu mingea nici dacă ar avea instrucțiuni scrise pe ea. Și la pauză, îl scoți pe Adi Popa care a avut singura ocazie a României în prima repriză (și unica la sfârșitul meciului) ca să îl înlocuiești cu Torje. Ulterior îl bagi pebătrânul veteranul de Mutu care a pozat până la sfârșitul meciului doar doar ies niște poze mișto pentru Gazeta Sportului ediția de a doua zi.
De ce nu ai mers pe mâna lui Rusescu, a lui Tătărușeanu sau a lui Latovlevici (cel mai bun fundaș stânga al României - conform declarației lui Dragomir)?
Respectele mele pentru Mitică Dragomir. Întrebat de un prezentator extrem de enervant de pe canalul GSP (nu se putea altfel) ce șanse mai are România să ajungă la barajul pentru calificare, acesta a răspuns că șansele sunt nule. Prezentatorul vizibil iritat, a replicat că e prea dur cu echipa, că șanse sunt destule. Răspunsul lui Mitică: "maimuțoiule, nu cred că am văzut același meci."
După meci, Pițurcă a declarat că orice echipă putea încasa 4 goluri de la Olanda și el nu renunță cu una cu două (suporteri au scandat "demisia"). Ba mai mult, a sugerat că decizia de a folosi jucători de la Steaua a fost una neinspirată pentru că aceștia ar fi fost prea obosiți după meciurile tur - retur cu Chelsea.
Concluziile mele după toată tevatura asta este că România joacă execrabil și nu merită să ajungă în Brazilia. De asemenea, sunt 100% la 100% convinsă că Pițurcă e pe etnobotanice or something, pentru că un om sănătos la cap nu ar lua asemenea decizii.
Chiar îmi place să mă uit la meciuri. N-aș da o partidă de fotbal pe nicio telenovelă plină de romantism.
Țin cu Steaua, iar momentul în care am hotărât să fac pasul cel mare, să-i spun asta tatălui meu, rapidist convins, a rămas încă momentul cel mai traumatizant al copilăriei mele. Sincer vă spun, m-am gândit că mă dezmoștenește și mă aruncă afară în stradă. A acceptat situația ca un domn ce este, și am stabilit de comun acord să nu urmărim amândoi niciun derby Steaua - Rapid.
Săptămânile trecute, România a fiert datorită campaniei de primăvară pentru Brazilia. Meciuri cu Ungaria și Olanda. Rezultate rușinoase. Un 2-2 tras de păr cu ungurii și un dezastruos 4-0 cu Olanda.
Eu nu știu ce mai caută Pițurcă la Națională. Sincer. Tu ca selecționer alegi să-i introduci în unșpele de start pe Stancu și Tănase. Cine este Stancu și de pe ce planetă ceea ce joacă el se numește fotbal? Iar Tănase, formidabilul Tănase e doar un măscărici care nu știe ce să facă cu mingea nici dacă ar avea instrucțiuni scrise pe ea. Și la pauză, îl scoți pe Adi Popa care a avut singura ocazie a României în prima repriză (și unica la sfârșitul meciului) ca să îl înlocuiești cu Torje. Ulterior îl bagi pe
De ce nu ai mers pe mâna lui Rusescu, a lui Tătărușeanu sau a lui Latovlevici (cel mai bun fundaș stânga al României - conform declarației lui Dragomir)?
Respectele mele pentru Mitică Dragomir. Întrebat de un prezentator extrem de enervant de pe canalul GSP (nu se putea altfel) ce șanse mai are România să ajungă la barajul pentru calificare, acesta a răspuns că șansele sunt nule. Prezentatorul vizibil iritat, a replicat că e prea dur cu echipa, că șanse sunt destule. Răspunsul lui Mitică: "maimuțoiule, nu cred că am văzut același meci."
După meci, Pițurcă a declarat că orice echipă putea încasa 4 goluri de la Olanda și el nu renunță cu una cu două (suporteri au scandat "demisia"). Ba mai mult, a sugerat că decizia de a folosi jucători de la Steaua a fost una neinspirată pentru că aceștia ar fi fost prea obosiți după meciurile tur - retur cu Chelsea.
Concluziile mele după toată tevatura asta este că România joacă execrabil și nu merită să ajungă în Brazilia. De asemenea, sunt 100% la 100% convinsă că Pițurcă e pe etnobotanice or something, pentru că un om sănătos la cap nu ar lua asemenea decizii.
Băieții lu' tata
Familia mea este formată din patru persoane: mama, tata eu și sora mea.
(Uite cum eu la 22 de ani, tocmai am scris o propoziție care ar fi putut fi scrisă de un copil de clasa I. Citesc cum am ales să încep postul asta și mă minunez... parcă sunt rândurile de început ale unei compuneri pentru copii care abia au învățat să scrie. :))) Tare sau ce?)
Revin.
Tata, din păcate, nu a avut băieți. Dar a încercat să ne insufle nouă, fete, niște elemente masculine.
La un moment dat, acum câțiva ani, chiar ne spunea "baieții lu' tata". Știm (poate mai bine ca mulți băieți din ziua de azi) orice uneltă din atelierul lui, de la patent și șurubelniță în stea până la pistol de lipit și bormașină. L-am ajutat la tot felul de chestii tot timpul. Am ajuns la concluzia că a procedat bine, învățându-ne, atunci când l-am cunoscut pe actualul meu iubit, care nu știe nici să schimbe un bec. :)
Deci, băgați la cap, voi aștia care vedeți în femeie o ființă firavă care se sperie de un păianjăn, că undeva printre noi, sunt niște tipe care ar fi capabile să vă zugrăvească întreg apartamentul în timpul unui week-end cu băieții la mare. :)
Jurnal studentesc [part 11]
Data: 01.04.2013
Mood: Freaked out
Melodie: Madcon - Beggin'
După cum știți, subsemnata e în an terminal la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, din cadrul SNSPA-ului la specializarea Publicitate. An terminal=licență.
Am început să caut materiale pentru lucrare cam prin noiembrie. Am căutat o lună cărți și articole științifice legate de subiectul pe care îl abordez în lucrare. Însă din noiembrie, nu am mai făcut nimic.
Prin urmare, cea mai bună păcăleală (nu știu însă pentru cine...) de astăzi este că voi termina partea teoretică în două săptămâni, atunci când este termenul limită impus de coordonator.
Minunat, nu?
Carla's Dreams feat Inna - P.O.H.U.I
Nu-mi place Inna!
Este fix stereotipul divei de Dorobanți care a descoperit că are puțină voce și s-a gândit că o carieră în muzică n-ar strica. Se bazează fix pe imagine, nu sunt hater-iță, dar uitați-vă și voi la un concert live de-al ei. Pe lângă faptul că cere un onorariu nesimțit, nu cântă bine. Nu zic că nu are voce, dar nu are voce WOW, e doar o altă voce într-o masă de ordinary voices. Dar să revenim, se bazează doar pe imagine (nici o aluzie la faptul că este imaginea Pepsi România). Arată bine, cu sau fără silicoane (cică e scandal mare că apare cu sâni mici într-un videoclip și cu sâni imenși în altul).
Nu ascult Inna. Nu-mi plac melodiile: 10 minute, Amazing, Deja-vu, Tu și eu, Love sau More than friends - și ce argument mai bun pot aduce pentru a-mi susține părerea decât să recunosc că am dat un search pe Google ca să pot înșirui aici câteva melodii de ale ei.
Îmi place în schimb, asta.
Melodia este cântată de Carla's Dreams împreuna cu mai sus numita, Inna. Ei bine, sună suuuuper bine. Versuri mișto, refren mișto. Melodie catchy. Iar freza Innei - priceless. Îmi place mult de tot!
De câteva zile fredonez doar: P.O.H.U.I. / Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum.
Ce înseamnă P.O.H.U.I? Ei bine, este echivalentul rusesc a lui I don't give a f**k!
Vă spuneam de versuri, păi cum să nu te regăsești în următoarele?
Și-ai vrea ca cineva să fie lângă tine-acum… lângă tine-acum.
Și sunt momente...
Și chiar și zile...
În care bei chiar dacă știi că iei pastile,
În care ciocolata distruge-orice dietă,
În care pe la 12 noaptea-ți place ceaiul cu cotlete,
În care vrei să dormi și luni și marți pân’ pe la 9,
În care ai pantofi murdari chiar dacă nu mai plouă…
Dar ție ți-e P.O.H.U.I.

Harlem Shake
Eu nu mai pot cu Harlem Shake. Peste tot unde te uiți, pac (!) câțiva idioți încep să danseze isteric. Mă rog, să danseze e mult spus. Ăla nu e dans.
Eu cred că niște tipi drogați stăteau așa cuminței și au început să-și ia niște tripuri din alea ciudate. "Băi, cââââââââât de tareeeeeeeeeee ar fi să ne îmbrăcăm ca niște idioți și să dansăm?" "Daaaaaa, dude, asta e o idee genială!!!". Și așa a luat naștere febra Harlem Shake care a avut o virilizare cum rar mi-a fost dat să întâlnesc.
Eu așa idioțenie nu am mai văzut de la Gangnam Style și de la LMFAO.

Google Online Marketing Academy - AdWords
Sunt uluită că nu am scris deloc pe blog despre programul pilot al celor de la Google România.
Programul Google Online Marketing Academy a debutat în octombrie 2012. Adresându-se studenților din anii terminali și masteranzilor, aceste cursuri gratuite au avut drept scop, inițierea și instruirea în lumea AdWords-ului.
Ce este AdWords-ul? Păi, este vorba despre acele ads-uri plătite nonorganice (localizate sus sau în partea dreaptă) care apar la search-urile utilizatorilor de Google.
La ce folosește AdWords-ul? Promovare. Pe baza unor algoritmi nu foarte complicați, Google hotărăște ce anunțuri sunt mai relevante pentru utilizatori și le afișează pentru ei. Astfel, în loc ca aceștia să caute prin sute de pagini, pot accesa direct un link care îi duce pe un landing page relevant de unde pot achiziționa online ce îi interesează.
Încă nu-mi vine să cred că am facut, sau mai degrabă spus fac încă parte din acest program. Am urmat primul modul de 6 cursuri, la sfârșit obținând în urma unui examen, certificatul de Google Fundamentals. Am fost acceptată și în al doilea modul, iar după cele 10 cursuri, urmând să primesc (dacă promovez examenul), certificatul de Google AdWords Qualified Partner, certificat recunoscut mondial. Făcând parte din program, aceste examene nu le plătesc, dar acestea se pot obține și fără participarea în cadrul programul, contra cost bineînțeles. Din câte știu, susținerea fiecarui examen, costă cca 50 de euro.
Odată cu participarea la aceste cursuri, am învățat o mulțime de lucruri referitoare la SEO, CPC, CPM, CPA, QS. Într-o lume dominată de internet, sau mai bine spus, de Google, sunt convinsă că aceste certificate mă vor ajuta pe viitor în carieră. Mai ales că advertising-ul, promovarea în mediul online este noul must have al oricărui business.

Steaua - Chelsea
Cred că cea mai proastă specie de românii sunt aia frustrați.
După cum știți, Steaua București a întâlnit în cadrul competiției Europa League, echipa londoneză Chelsea. Asta după ce învinsese Ajax-ul. În meciul tur, joc splendid al steliștilor, scor final 1-0. În retur, Steaua deși marchează, primește trei goluri și pierde calificarea.
Nu era ca și cum cineva se aștepta ca Steaua să elimine echipa care a câștigat Europa League anul trecut, așa că efortul băieților a fost lăudat de mulți. Au existat însă și frustrați care au criticat dur prestația steliștilor.
Se încheie partida din retur și intrând pe Facebook surprind o discuție pe Facebook între o bloggeriță destul de celebră, fană declarată a echipei Dinamo și un tip care susținea că nu este microbist. Ea, era extrem de fericită că Steaua a pierdut calificarea, el îi bătea obrazul, punctând că totuși nu ar trebui să aibă o asemenea atitudine față de o echipă românească și atingând-o ușor în punctul sensibil, Dinamo nici măcar nu visează la o asemenea performanță. Ea, nimic.
Și stăteam să mă întreb, e ceva mai enervant decât românii frustrați? Am urmărit ambele partide, atât meciul tur cât și returul. Ei bine, poate pentru prima oară în viață, m-am simțit mândră că sunt româncă. În momentul în care o mână de suporteri steliști cântau pe Stanford Bridge imnul Stelei, sau când strigau "România, România", m-am simțit atât de bine și parcă nici nu mai conta rezultatul partidei. Ce promovare mai bună a plaiurilor mioritice decât strigarea numelui țării în capitala Marii Britanii (apropos și de inițiativa Gandul cu a lor campanie "Why don't you come over?").
Respect pentru acei suporteri care i-au făcut pe jucători să simtă că joacă acasă, nu în deplasare. O atmosferă magică menținută până la sfârșitul meciului, chiar dacă echipa nu s-a calificat.
Nu mai era vorba că era echipa Steaua. Putea fi Dinamo sau CFR Cluj. Recunosc că m-am uitat și la meciurile lui CFR și chiar mi-a părut rău că au fost eliminați. Era vorba că era o echipa românească, că cineva din țara asta uitată de lume, putea să se facă remarcată. Să readucă undeva sus numele României pe harta fotbalului mondial.
Iar românilor frustrați care s-au bucurat de eșecul Stelei, le spun că sunt cea mai proastă specie ever.

Ninsoare în luna martie
Să o anunțe cineva și pe doamna Vreme că e luna martie, nu de alta, dar de dimineață în capitală a nins.
De câteva zile, în București bate un vânt teribil, iar acum, fulguiește. Este jumătatea lunii martie. Am avut destulă iarnă. Hai cu primăvara, zic.
Prognoza pe următoarele zile aici.

Ziua mamei
8 martie anul acesta m-a prins într-o stare extrem de proastă. Am fost (mă rog încă sunt) racită cobză.
Tuse, febră, dureri în gât, ce mai - tot tacâmul. Stau închisă în casă de 5 zile (and counting...) și mă îndop cu medicamente, supe și ceaiuri. Nu am apucat nici să ies să-i cumpăr mamei tradiționalul buchet de frezii pe care i-l ofer an de an.
În toată perioada asta de zăcut am realizat ceva extrem de important. De obicei, vorbesc cu mama strictul necesar: "Mamă, plec la facultate!", "mamă, calcă-mi cămașa.", "mamă, îmi trebuie bani pentru aia.", "mamă, lasă-mă în pace, mă mai stresezi mult? Am 22 de ani! Nu mă mai bate la cap atât!".
Ei bine, brusc mama în starea în care am fost a devenit mami: "mami, mă doareeeee...", "mami, s-a răcit ceaiul.", "mami, stai și cu mine până adorm".
Eu când sunt bolnavă am nevoie de mami a mea, mami aia de când eram mică. Știu ce se petrece, în subconștientul meu, mă gândesc că mama te face bine, nu medicamentele, nu ceaiurile.
Nu știu cum se descurcă ceilalți de vârsta mea când sunt bolnavi. Mă refer la studenții care pleacă în alte orașe. Răcesc și nu au pe a lor mami lângă ei? E trist...
Sunt convinsă ca peste ani, când deși având o viață a mea, o femeie independentă, cu o carieră stralucită, cu un bărbat puternic alături, tot voi fugi la mama să mă facă bine cand sunt bolnavă, pentru că doar ea mă poate face să adorm în 5 minute doar mângâindu-mi sprâncenele...
Te iubesc, mami!

Doliu
C'mon... Așa sincronizare?
Te pomenești că stau la coadă la Poarta Raiului sau a Iadului și se împing unul pe altul care să intre primul. Cine i-a pus să moară în același timp?

Oscar 2013
S-au decernat premiile Oscar 2013, statuete pentru:
Recunosc că astea erau și predicțiile mele, nu știu, anul acesta totul a fost destul de previzibil. Nu mi-a plăcut asta. În alții ani, existau surprize, în 2013, nu au fost. Cel puțin pentru mine.
Am aflat însă niște curiozități legate de gala din acest an, unele dintre ele chiar interesante. Spre exemplu, Daniel Day-Lewis a devenit actorul cel mai premiat de către Academia americană de film, cu trei Oscaruri pentru Cel mai bun actor în rol principal. Jennifer Lawrence a devenit cea mai tânără actriţă (22 de ani) de două ori nominalizată şi o dată câştigătoare a Oscarului. Argo a devenit al patrulea film din istorie care a câştigat Oscarul pentru Cel mai bun film fără ca regizorul său, în acest caz Ben Affleck, să fie nominalizat la Cel mai bun regizor. Seară proastă pentru Lincoln. Din 12 nominalizări, acesta a reuşit să câştige doar pentru Cel mai bun actor şi pentru Cea mai bună scenografie.
O altă raritate a serii a fost Oscarul câştigat de două filme pentru Cel mai bun montaj de sunet. Cu peste 6000 de buletine de vot completate de membrii Academiei, egalitatea la puncte este foarte puţin probabilă, însă în 2013, egalitatea a fost între Zero Dark Thirty, probabil marele perdant al serii, şi Skyfall.
Pentru ținutele de pe Red Carpet, click aici.
- Cel mai bun film: Argo
- Cel mai bun regizor: Ang Lee ("Life of Pi")
- Cel mai bun actor în rol principal: Daniel Day-Lewis ("Lincoln")
- Cea mai bună actriță: Jennifer Lawrence ("Silver Linings Playbook")
- Cel mai bun actor în rol secundar: Christoph Waltz ("Django Unchained")
- Cea mai bună actriță în rol secundar: Anne Hathaway ("Les Misérables")
- Cea mai bună imagine: "Life of Pi" (Claudio Miranda)
- Cel mai bun film străin: Amour
- Cel mai bun cântec original: "Skyfall", din "Skyfall" - muzica şi versurile de Adele
Recunosc că astea erau și predicțiile mele, nu știu, anul acesta totul a fost destul de previzibil. Nu mi-a plăcut asta. În alții ani, existau surprize, în 2013, nu au fost. Cel puțin pentru mine.
Am aflat însă niște curiozități legate de gala din acest an, unele dintre ele chiar interesante. Spre exemplu, Daniel Day-Lewis a devenit actorul cel mai premiat de către Academia americană de film, cu trei Oscaruri pentru Cel mai bun actor în rol principal. Jennifer Lawrence a devenit cea mai tânără actriţă (22 de ani) de două ori nominalizată şi o dată câştigătoare a Oscarului. Argo a devenit al patrulea film din istorie care a câştigat Oscarul pentru Cel mai bun film fără ca regizorul său, în acest caz Ben Affleck, să fie nominalizat la Cel mai bun regizor. Seară proastă pentru Lincoln. Din 12 nominalizări, acesta a reuşit să câştige doar pentru Cel mai bun actor şi pentru Cea mai bună scenografie.
O altă raritate a serii a fost Oscarul câştigat de două filme pentru Cel mai bun montaj de sunet. Cu peste 6000 de buletine de vot completate de membrii Academiei, egalitatea la puncte este foarte puţin probabilă, însă în 2013, egalitatea a fost între Zero Dark Thirty, probabil marele perdant al serii, şi Skyfall.
Pentru ținutele de pe Red Carpet, click aici.
Bogdan Naumovici
Au trecut săptămâni întregi de când a fost la prelegerea susținută de Bogdan Naumovici. Între timp, am terminat proiectele finale pentru cursuri, am susținut și promovat toate examenele, am predat structura licenței și am și început ultimul semestru de facultate. Deși a fost o perioadă aglomerată pentru mine, încă țin minte fiecare detaliu al întâlnirii...
Despre Bogdan Naumovici - publicitarul găsiți foarte ușor informații cu un search pe Google. Cel mai bun publicitar al deceniului, cele mai reușite campanii românești, numeroase premii naționale și internaționale și o carieră fulminantă la Leo Burnett.
Aici, pozele de la prelegere.
Despre Bogdan Naumovici - omul, am aflat niște chestii destul de interesante, pe parcursul întâlnirii. Mi-a plăcut foarte mult faptul că ne vorbea despre cariera sa de la începutul advertising-ului în România. A fost minunat să aflu anumite detalii despre industria publicității în țară. Problemele întâmpinate cu legislația, reglementările stricte, faptul că nu puteau gândi "out of the box" în ceea ce privește declinările conceptelor publicitare, datorită faptului că singurele canale de distribuție erau doar cele tradiționale.
Omul Naumovici ne-a mărturisit că a lucrat ca asistent aproximativ 3 ani, făcând cafele și tot felul de comisioane "celor de mai sus". Am apreciat sinceritatea sa, faptul că nu îi era rușine să recunoască că a început de jos.
Fiind studenți la Publicitate, Naumovici ne-a dat câteva sfaturi legate de industria în care ne pregătim să intrăm sau în care sperăm să intrăm.
Să înveți în permanență, să ai răbdare, să gândești în ansamblu, să fi conectat în jur, să fi open-minded, sunt doar câteva sfaturi date de el. Ne-a atras atenția să gândim precum consumatorii, nu precum un public specializat. Să ne intre bine în cap că în meseria asta o să vindem atât oamenilor din corporații cât și unei bătrâne dintr-un sat uitat de lume. Să răsfoim revista Forbes dar să ne uităm și la Românii au talent sau Măruță.
Îl apreciez pe Bogdan Naumovici de pe vremea când Apropo tv se numea Marcă Înregistrată. Nu ratam nici o emisiune și țin minte că îmi notam spoturile care îmi plăceau foarte tare.
Am aflat insight-uri ale industriei și am savurat povestirile lui amuzante. Ba chiar ne-a dezvăluit cum i-a venit ideea campaniei de la Altex (spotul cu era tasu' mă ). Overall, experiența asta a fost una extraordinară.
Nu știu dacă voi mai avea ocazia să mai fiu față în față cu el vreodată, cum știu și că nu pot îndrăzni să visez să lucrez cu el. Însă tot ce pot spune e că, în fața lui, jos pălăria. Un om carismatic și un profesionist desăvârșit.

Versuri melodii
Eu nu aș putea trăi fără muzică. Ascult muzică non-stop. Când eram mică, țin minte că ai mei mă culcau pe muzica lui Julio Iglesias. Îmi aduc aminte că rămâneam cu sor-mea acasă și ascultam la maxim (maxim e mult spus - aveam un radio vechi căruia îi mai funcționa doar o singură chestia din aia unde băgai caseta) hiturile anilor '80-'90. Aveam sute de casete din alea pe care trebuia să le derulezi, numai cu muzică. Și după ce pleca mama la serviciu, selectam noi din ele pe acelea care ne plăceau.
Am crescut și o dată cu descoperirea epică a Youtube-ului am început să ascult formații precum: The Cars, Pink Floyd, Nirvana. Dup'aia m-am îndreptat spre stilul indie - tocmai pentru că îmi oferea posibilitatea de a fi diferită. De a asculta altceva decât toate melodiile comerciale.
Sunt mândră de gusturile mele muzicale în momente în care îmi trec pe la urechi pasaje muzicale din hiturile generației mele. Exemplific:
Versuri:
Iubesc haita și căţelele
Care mai ridică coada
Nu-mi place în casă, nu sunt de rasă
Îmi place afară
Sunt maidanez, băi
Sunt un câine rău, eu rup lesa
Nu ma poţi dresa, nu execut când zici “Culcat”.

Eo, eo, e un superman
Charismatic, fantastic, criminal
E un heartbreaker, body inspector
Dar chiar şi-aşa, bine că n-are verighetă
Stinge lumina, arată-mi calea,
Pune mâna pe mine, simte chemarea
Inimii mele, inimii mele
Ştiu că îţi face plăcere
Versuri:
Fetili, Buna seara fetili!
Bine v-am gasit aicea!
Azi cred c-o sa moara fetili,
M-am imbracat frumos, asortat cu ghetili.
Sapca pe ochi, ochelarii fumurii,
Bluza stramba, sa nu uitam scobitorili!
Intru-n club, ba sa moara smecherii
Aw, e biniditat
Fetili se misca biniditat
E biniditat
Fetili se misca biniditat
Ca ii binibinibinibinibiniditat
I said raptotraptotraptotpa.
Dau o fugă în oraș după domnișoare
Că nu mai am niciun loc gol de parcare
Și o să parchez la ele în dormitoare
Azi o ardem în deplasare
Și acum bomboana de pe colivă...
- Mr Juve - Mișcă, mișcă din buric (videoclip care are 10.365.257 de vizualizări la momentul scrierii postării!!!)
Versuri:
Hai baga mare hai gagico baga tare
Ai temperatura mare pe la...intre picioare
Hai baga baga vad ca incepe sa-ti placa
Iti dau ceva ca sa-ti treaca scot sabia din teaca.
Paza ca vine si se urca pe tine
Hai date date la o parte daca tie ti-e rusine
Lasa-ma pe mine
Aoleu tine-o ma ca fata arde arde
Haide ma iao ma ca arde arde.
Si daca o prind sa vezi ce ii fac
Si jur nu mint ca o dezbrac
Si cand danseaza danseaza uite cum basu-i vibreaza
Imi place cand da din fofeaza
De-mi face ochii sfarleaza.
I don't wanna live on this planet anymore...
Valentine's Day
Ați observat tendința masculilor de a cumpăra femeilor trandafiri? Care e faza? Poate fetii îi plac crinii sau freziile - nu, domnule, BANG! Trandafiri. La orice ocazie, trandafiri. Probabil se gândesc că sunt mai scumpi și gagica va fi mai mulțumită. Poate au acasă un specimen care le zice: Mi-ai luat lalele? Pai, alea costa 3 lei firul! Atât însemn eu pentru tine? 3 lei? Nu puteai să cumperi și tu trandafiri....
Așa că masculul, pentru a evita scandalul cumpără întotdeauna trandafiri. Neapărat roșii.
Poate băgați și voi la cap, băieți că mai există și alte tipuri de flori. Nu numai trandafiri.
E un boom la florării în preajma sărbători de Valentine's Day. Comenzii peste comenzii de trandafiri. Eu mă amuz teribil când văd masculii pe stradă cu buchetele lor. Ma amuz poate la fel de tare ca atunci când îi văd cărând geanta fetei cu care se plimbă. (Specimenul ăsta e epic. Poate fi ceva mai penibil de atât?)
Când credeam că am scăpat de Valentine's Day și nu mai sunt nevoită să văd la tot pasul sute de chestii roz, pufoase, roșii, brizbrizuri etc, sor-mea îmi trosnește o veste. Am scăpat de Valentin, dar pe 24 e Dragobetele, sărbătoarea tradițională românească. Really?
Aș prefera ca lunile februarie și martie să nu existe. Din ianuarie să trecem direct la aprilie. Pentru că ce credeți oameni buni? Se termină cu Dragobetele începe Luna lui Marțișor.
F**k this shit! Emigrez în țara lui Thanksgiving.

Ioana Tufaru si Acces Direct
Din ciclul "Ce se mai intampla in Romania" prezint:
-Ioana Tufar, invitata in platoul emisiunii de mega succes, Acces Direct a fost pusa sa foloseasca betisoare de urechi in direct, iar ulterior a fost numita "jegoasa", pentru ca betisoarele folosite contineau mizerie. Repet: In direct!
-colegii de breasla si nu numai au sarit la gatul frumoasei prezentatoare. (Papagalul de Bendeac a scris pe blog si a dat 'nspe mii de declaratii in ziarele de scandal).
- dupa incidentul cu Ioana Tufaru din emisiunea Simonei Gherghe, a doua zi, prezentatoarea a inceput sa planga in timpul emisiei, motivand ca intentia sa si a emisiunii nu a fost sa o jigneasca pe Tufaru. Citez: "Ioana, noi nu am vrut sa radem de tine".
P E N I B I L ! ! !
Nu-mi vine sa cred ca traiesc intr-o astfel de lume.
Recunosc ca decizia de a nu ma mai uita la TV a fost cea mai buna decizie a vietii mele! Fara exagerare. Sunt absolut convinsa ca TV-ul m-ar fi indobitocit. Mai bine raman la cartile mele, la internet-ul meu, unde eu imi pot selecta informatiile care ma intereseaza si nu sunt obligata sa aud sau sa vad toate tampeniile impuse de altii.
Traim in Romania...din pacate!

Jurnal studentesc [part 10]
Data: 08.02.2013
Mood: Sick and tired
Melodie: Michael Jackson - Bad
Unul din cursurile din anul III de la FCRP se numeste Creatie Publicitara. Pentru mine, este un dar de la D-zeu, mai ales ca informatiile pe care le-am primit la aceasta materie, se adreseaza mai ales creativilor dintr-o agentie de publicitate. Si eu, un viitor copywritter in devenire, am ascultat cu placere aceste informatii si le-am inmagazinat in creierasul meu.
Am avut pe perioada semestrului, teme de facut: sa identificam niste executii de spot dupa un anumit format, sa comentam campania "1984" a lui Apple, sa realizam un slogan pentru o clinica de stomatologie si in final, ultima tema, sa comentam o campanie publicitara dezastruoasa.
Mi-am ales campania Cozonacul - Miraculos de la Chocolat. Un mare fail, dupa parerea mea.
Mai jos, parti din lucrarea mea.
"Cei de la Spider Advertising (?), care s-au ocupat atât de partea creativă cât și de producția în sine a spotului, au vrut să facă un spot neconvențional, care să nu se încadreze în tiparele obișnuite. Așadar, campania desfășurându-se în preajma unei sărbători tradiționale creștine, s-au gândit să urmărească acest fir. Spotul spune povestea unui Iisus modern, hippiot, în blugi, care încercă să-l învie pe Lazăr. Scena este plasată în fața unei deschizături dintr-o clădire (“mormântul”) iar personajul care îl interpretează pe Iisus, ține mâna îndreptată într-acolo și-i rostește numele persoanei decedate. Nu se întâmplă nimic. Lumea adunată să vadă minunea, este dezamăgită. (...)
Aș vrea să punctez aici, ceva legat de “credinciosii” adunați să vadă minunea. Întâlnim personaje precum bunicuța cu nepoțeii, “la femme fatale” - duduia îmbrăcată în rochie roșie, eleva conștiincioasă, hipsterul pe bicicletă, studenta (cea din spate cu ochelari), corporatistul îmbrăcat în costum, și muncitorul pe șantier cu șapca sa murdară. Ei probabil au vrut să sugereze că produsul se adresează unui target extins, că oricine poate mânca cozonacul lor. (...)
Iisus are și adepții biblici pe lângă el, apostolii. Cel care salvează situația, este unul dintre aceștia. O variantă modernă a apostolului Petru, îmbrăcat la costum, folosind apelativul “boss”, scoate din buzunarul interior al sacoului, cozonacul Chocolat. Toți sunt uimiți! Iisus întinde cozonacul spre deschizătură și dinăuntru, își face apariția Lazăr. Urmează vocea annocer-ului: “Cozonacul Chocolat - miraculos”. (...)
Spotul a fost blamat. Atât prin comentarile lăsate pe pagină de Facebook, prin comentarile utilizatorilor pe canalul brandului de Youtube cât și pe forumuri, și de bloggeri etc. Iqads a spus despre acest spot că urmărește “motivul shaormei cu de toate”.
Un prim argument pentru a-mi susține părerea că acestă campanie este una proastă ar fi că poziționarea brandului a fost complet distrusă prin crearea și promovarea spotului. În timp ce poziționarea lui Chocolat high class, ne duce cu gândul la o mică brutărie din Paris unde se servesc croissante cu unt, ciocolată fină, prăjituri delicioase și cafea cu diverse arome, în spot, decorurile insipide, total neinspirate ne duc cu gândul la o brutărie mică de cartier.
De asemenea având o targetare “pour les connoisseurs” (pentru cunoscători), implicarea unor personaje atât de diverse distruge clar și această valoare a brandului.
Se observă clar, că nu s-a făcut un research complet, atât în ceea ce privește brandul ca esență, valori, cât și în privința publicului căreia i se adresează. Probabil au mizat pe strategia “și publicitatea negativă e tot publicitate”. (...)
Limbajul de cartier, cu iz manelistic sugerat de apelativul “boss” intră în directă contradicție cu însuși numele business-ului. Boutique Restaurant (World Unique Concept) Chocolat Creteaur de Gout, un alt motiv pentru care consider acesta campanie ca fiind una proastă.
Why don't you come over
Ridicarea restrictiilor de munca pentru bulgari si romani expira anul viitor, asa ca englezii (nu "englejii", people) au demarat o campanie de convingere a romanilor si a bulgarilor ca viata in patria pub-urilor nu e buna. Deci, impotriva emigrarilor. Cu mesaje de tipul: "aici ploua mereu", "preturile sunt ridicate", si "mancarea e proasta", englezii spera sa impiedice anul viitor un val de emigrari.
Iar romanii inventivi, au contraatacat. Mandra tare sunt de aceasta initiativa! Chiar mandra! Gandul impreuna cu agentia de publicitate GMP au demarat o campanie denumita "Why don't you come over", campanie care are drept scop, promovarea Romaniei. In opinia mea, cu mult mai reusita decat epic fail-ul lui Udrea care a costat si 'nspe sute de mii de euro.
"Why don't you come over" merge pe principiul: ok, voi nu ne vreti, noi va vrem. Deci, veniti voi in Romania!
Campania are doar print-uri, cu mesaje extrem de bine alese precum: "Charles bought a house here in Romania. And Harry has never been photographed naked once". Sau: "Half of our women look like Kate. And the other like her sister". Si: "We have the most beautiful road in the world acording to your top motoring show" (Top Gear).
Campania a fost viralizata rapid! Presa internationala a fost scandalizata de aceste mesaje, iar campania a fost discutata pe larg de marile cotidiene mondiale. Mai multe aici. Si in presa interna s-a discutat despre acest subiect. Cristian Tudor Popescu a scris un editorial fabulos, in care lauda creativitatea romanilor.
Romanii au fost invitati sa compuna si ei mesaje printr-o aplicatie pe Facebook. Astfel, strangandu-se mii de astfel de print-uri, cu mesaje geniale.
Am reusit si eu sa adaug un astfel de mesaj, pentru ca am uitat sa mentionez faptul ca Facebook-ul a oprit intre timp aceasta aplicatie. Aceasta a rulat timp de 3 zile. Gandul lucreaza acum la crearea unei aplicatii proprii. Mesajul meu in print screen-ul de mai jos.
Later edit:
Dupa intreaga serie de print-uri, dupa un teasing de cateva ore, pe pagina de Facebook a cotidianului, s-a dat startul unei noi actiuni: "tu, ca roman, inchirieaza-i unui englez o canapea". Pe principiul "host a British". Super geniala ideea. Again. Click aici pentru aplicatie.
Revin cu detalii.

Facebook strikes again!
Facebook-ul a decis sa ma trolleze grav. Asa, ca de inceput de an. WTF, Mark, asa cadouri le faci tu utilizatorilor la inceput de an?
Desi am optiunile de navigare securizata, notificarile autentificarii, aprobarea autentificarilor, activate, se pare ca ele nu functioneaza. Desi primesc mail-urile si mesaje text pe telefon cand ma loghez de pe alt IP, Facebook-ul nu se poate abtine sa nu dea like-uri in numele meu. Si nu oricui...
Ma innegresc la fata de nervi, imi ies aburi prin urechi precum personajele din desene animate cand vad urmatorul mesaj in notificarile recente: "Ioanei ii place Liviu Guta". Si apare poza manelistului cu moaca aia ranjita de luat la pumni.
Ce dracu' se intampla??? Am schimbat parola, am securizat la maxim setarile de logare. Chestia asta dureaza de vreo 3 zile. In seara asta, am fost sfatuita sa blochez pagina respectiva. Ei, bine, pagina nu se poate bloca, iar singurul lucru pe care l-am putut face a fost sa denunt pagina ca fiind spam.
Sper sa se rezolve...nu mai vreau ca si maine sa-l mai plac neintentionat pe Liviu Guta.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)